După relaxarea restricțiilor tot mai mulți români se gândesc la vancanțe, iar tot mai multe țări europene își deschid una câte una granițele pentru turiști după propriile reguli și nu mai așteaptă certificatul european de vaccinare.

Românii imunizați pot călători fără test și fără să intre în carantină, în 12 state din uniune, iar Franța și Austria au anunțat de asemenea că vor primi în curând turiști.

În acest moment, românii vaccinați pot merge fără restricții în vacanță în Bulgaria, Grecia, Cipru, Croația, Germania, Slovenia, Polonia, Estonia, Lituania, Danemarca și Islanda.

Este necesar doar certificatul de vaccinare, care vă scutește și de test COVID și de carantină.

De unde se poate descărca adeverința de vaccinare

Și Italia implementează un green pass în baza vaccinării, dar detaliile pentru obținerea acestuia nu sunt deocamdată disponibile.

Mai sunt câteva țări unde avem verde la intrare inclusiv pentru călătorii turistice, dar cu condiția să prezentăm și un test COVID negativ nu mai vechi de 48 sau 72 de ore, în funcție de stat. Acestea sunt: Malta, Spania, Elveția, Suedia și, de luni, Portugalia.

În plus, încă cel puțin 2 țări și-au anunțat deja intenția de a-și redeschide granițele pentru turiști: Austria, din 19 mai, și Franța din 9 iunie.

Prin adoptarea acestor măsuri vor să încurajeze imunizarea

Încă nu se cunosc condițiile de intrare, dar cu siguranță nu vor fi diferite de cele precizate până acum și asta pentru că, din practică, reiese că majoritatea statelor UE nu consideră discriminare oferirea unor avantaje de călătorie persoanelor vaccinate câtă vreme toți cetățenii europeni au acces liber la vaccin.

Dimpotrivă, autoritățile spun că este mai degrabă o măsură de protejare a sănătății publice aceea de a mai impune restricții precum testarea sau plasarea în carantină celor nevaccinați câtă vreme în acest fel este încurajată imunizarea.

De unde se poate descărca adeverința de vaccinare

În acest context, și România a preluat modelul european de clasificare a țărilor cu risc epidemiologic. Astfel, de săptămâna trecută am catalogat și noi statele lumii pe lista roșie, galbenă sau verde.

Toți cei care vin în România dintr-o țară aflată pe lista roșie trebuie să aibă un test COVID negativ și să intre în carantină pentru cel puțin 10 zile.

Cei care vin dintr-o țară de pe lista galbenă, de asemenea trebuie să aibă un test COVID negative, dar care îi va scuti de carantină.

În vreme ce persoanele care sosesc dintr-o țară de pe lista verde, oricare alta care nu se află nici pe lista roșie, nici pe cea galbenă, nu vor avea nicio restricție la sosirea în România.

Citește și:

De unde se poate descărca adeverința de vaccinare

Recuperare după coronavirus prin metode naturale