Se pare că pe cât de mult îndrăgim noi soarele, pe atât de antipatice îi sunt lui unele substanțe pe care le conțin medicamentele și cosmeticalele. Atât razele lui, cât și temperaturile ridicate pe care le dăruiește cu generozitate pe timp de vară se „răzbună”, într-un fel sau altul, la contactul cu chimicalele absorbite de organism. Prin urmare, chiar și banala aspirină ne poate da bătăi de cap. Așa că ar fi bine să te informezi în detaliu. Mai ales dacă ești nevoită să urmezi un tratament în sezonul estival. Dau dacă ai de gând să petreci mult timp la plajă. E important să știi cum să iei pastile când e cald afară.
Vrei să te bronzezi frumos?
Vrei să iei pastile când e cald afară? Nu te expune la soare! Mai ales dacă urmezi un tratament cu antibiotice sau dacă obișnuiești să iei anticoncepționale! Este regula de aur, atunci când dorești să capeți un bronz de invidiat, fără repercusiuni pe termen lung. Și asta pentru că aceste pastile sunt fotosensibilizante, pot duce la arsuri grave, la depigmentarea pielii și, implicit, la apariția unor pete inestetice pe față și pe corp.
Lumea spune că e bine să faci plajă dacă ai coșuri. Totuși, acesta nu e un gest înțelept, căci tratamentele împotriva acneei conțin, de obicei, substanțe ce au ca efect secundar sensibilizarea pielii la contactul cu soarele și pot provoca arsuri. Trebuie să mai știi că unele produse cosmetice și parfumuri pot fi inamici de temut ai bronzului sănătos.
Orice conține acid para-aminobenzoic poate constitui un pericol pentru piele. Până și unele dintre produsele de protecție solară creează probleme, în special cele pe bază de retinol. Banalele antiinflamatoare sunt și ele periculoase, dacă le iei înainte de expunerea la soare. Somniferele, antidepresivele și medicamentele utilizate în tratarea cancerului prezintă, la rândul lor, riscuri.
Mare atenție! Chiar dacă nu faci plajă, atunci când urmezi un tratament cu medicamente fotosensibilizante, e suficient și numai să te plimbi câteva minute prin soare, pentru ca efectele secundare ale pilulelor să se declanșeze! Cremele cu factor de protecție foarte ridicat, peste 30, sunt aliați de nădejde în astfel de situații.
Cum să iei pastile când e cald afară
Pe lângă faptul că afectează pielea, unele pastile pot influența adaptarea organismului la temperaturile ridicate. Iar cu asta nu-i de joacă! Deshidratarea și epuizarea fizică sunt numai două dintre urmări, cea mai gravă fiind șocul termic. Nu utiliza diuretice vara, decât numai dacă este neapărat necesar! Iar dacă ești nevoită să iei astfel de medicamente, consumă și cantități mai mari de lichide!
La fel de periculoase sunt și medicamentele pe bază de litiu, precum și cele care fac parte din tratamentul cardiacilor, diabeticilor de tip II, non-insulinodependent, cum ar fi glipizidele sau gliburidul, celor care suferă de dislipidemie sau epilepsie. În unele cazuri, dozele obișnuite trebuie modificate pe timpul sezonului estival, așa că vizita la medic este absolut necesară. Mai mult, trebuie reținut și faptul că medicamentele menite să scadă presiunea sanguină la hipertensivi își sporesc efectele la temperaturi ridicate.
Antipsihoticele, folosite de obicei în tratamentul unor boli psihiatrice grave, cum ar fi schizofrenia sau paranoia, paralizează centrul cerebral responsabil cu reglarea temperaturii corpului. Prin urmare, pacienţii aflaţi sub tratament pot face iarna hipotermie, iar vara hipertermie. În anotimpul cald crește și numărul afecțiunilor digestive. Multă lume folosește antivomitive, atât pentru a opri stările de greață, cât și pentru calmarea răului de mișcare. Și acestea influențează adaptarea organismului la temperaturi.
Cu ce-ți potolești setea?
În cazul în care urmezi un tratament pe timp de vară, fii foarte atentă și la lichidele pe care le bei! Sucurile de grapefrut, de portocale, de mere pot interacţiona negativ cu medicamentele şi le limitează efectul. Prin urmare, toți cei ce trebuie să ia pastile împotriva tensiunii crescute, a cancerului, antibiotice, antihistaminice sau anticoncepționale nu vor combina tratamentul cu sucuri.
Sursa foto: 123rf.com