„Primul proiect pe ordinea de zi se referă la posibilitatea DGASMB de a putea să achiziţioneze teste, precum şi servicii de prelevare şi de diagnosticare pentru beneficiarii Direcţiei de Asistenţă Socială şi mă refer aici la seniorii din căminele noastre şi de asemenea, la persoanele care nu au adăpost şi sunt în centrele noastre dedicate acestei categorii sociale”, a spus Firea, în ședința de CGMB.
Primarul Capitalei a venit cu precizări şi în legătură cu proiectul de testare în masă, unde erau vizaţi peste 10.000 de bucureşteni.
Gabriela Firea susține că a pregătit de la un capăt la celălalt campania de testare în masă a bucureștenilor pentru COVID-19. Dar că aceasta nu poate demara din cauza birocrației și a unor persoane care nu își doresc acest lucru.
„Vorbim despre o testare extinsă. Una în masă, cum i s-a zis. Pentru oameni care să fie testați în afara celor care oricum sunt testați în definiția de caz.
Ne-am dorit să se realizeze. Avem testele necesare, atât la primăria generală, cât și la primăriile de sector. Sunt peste 20.000 de teste pentru screening. Avem cadre medicale care să facă testări. Avem circuitele de testare.
Doar că e blocaj în București la acest tip de testare a populației. Spre deosebire de alte municipii din țară, unde DSP poate colabora cu autoritățile locale.
Am informații că sunt mai multe municipii care au comandat teste și au aprobarea DSP-urilor să testeze. DSP Alba, spre exemplu, a aprobat proiectul Consiliului Județean de acolo că să testeze populația. Nu contacti ai persoanelor bolnave, nu carantinati. Populația!
Dar la DSP București nu se poate. De ce? La DSP București nu se răspunde cu zilele… la DSP București. E crimă!”, a spus Gabriela Firea.
Primarul general al Capitalei spune că o testare în masă ar ajuta medicii să afle cum a circulat virusul în marea masă a populației și deci ar fi benefică.
„Poate că după 15 mai vom avea o relaxare nu doar la nivelul restricțiilor, ci și a mentalităților. În alte părți se poate. Dar la București primarul nu e simpatizat de Guvern. De parcă aș face aceste teste pentru mine, nu pentru populație!”, a acuzat Firea.
Edilul a făcut apel la consilierii PNL să ia legătura cu guvernul liberal să „accepte ajutorul Primăriei Capitalei” și să deblocheze proiectul testării în masă.
Vezi și Firea anunță că următorii angajați vor fi testați obligatoriu pentru coronavirus. Cum rămâne cu testarea bucureștenilor
Citește și: