Citește și: Unde mi-e talia de altădată? Cu ce te îmbraci ca să ascunzi lipsa taliei
„O activitate fizică și mai intensă (750 de minute pe săptămână) este asociată cu o reducere (a mortalității provocate de bolile cardiovasculare) și mai mare, mai ales pentru acele persoane care își repartizează activitatea fizică pe durata întregii zile, grație modului lor de transport, tipului de profesie pe care o exercită și activităților lor casnice”, afirmă autorii acestui studiu ce a fost publicat în revista The Lancet.
30 de minute de curățenie contează enorm
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă cel puțin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică „de intensitate moderată” (75 de minute dacă aceasta are o „intensitate susținută”). Potrivit autorilor studiului, aproape un sfert din populația mondială nu îndeplinește aceste obiective. Noua cercetare arată că „mersul pe jos timp de 30 de minute în majoritatea zilelor din săptămână reprezintă un beneficiu substanțial”, potrivit cercetătorului Scott Lear, coordonatorul principal al studiului. Analiza a vizat persoane cu vârste cuprinse între 35 și 70 de ani provenind din zone urbane și rurale din țări bogate și din țări defavorizate. Participanții au fost monitorizați timp de șapte ani.
Banii nu te ajută să trăiești mai mult
„Din cele 106.970 de persoane care îndeplineau condițiile referitoare la activitatea fizică, 3,8% erau afectate de boli cardiovasculare. Acest procent crește la 5,1% în rândul persoanelor cu activitate fizică insuficientă”, notează autorii studiului. „Riscul de mortalitate a fost, de asemenea, mai mare pentru aceia care nu îndeplineau nivelurile recomandate de activitate fizică”, au afirmat cercetătorii canadieni. Forma cel mai des întâlnită de activitate fizică observată provenea din viața cotidiană: transport, muncă, activități menajere. Precedentele studii realizate pe această temă au vizat țările cu venituri mari, au subliniat autorii studiului.
Citește și: