Citește și: Tumorile cerebrale dispar cu ajutorul tratamentelor moderne

Substanțele cele mai periculoase în acest sens sunt bisfenolul A sau BPA, triclosanul și ftalatul de dibutil (DBP), potrivit Inserm. Bisfenolul A a fost interzis în toate produsele alimentare din Franța, în ianuarie 2015. Triclosanul este un agent antibacterian care se găsește mai ales unele paste de dinți și săpunuri. DBP este folosit ca plastifiant în  PVC, în anumite lipiciuri și în fixative de păr.

Iată ce produse pe care le folosim zilnic pot fi un adevărat pericol pentru bebelușii de sex masculin: lacurile de unghii, parfumurile, șampoanele, loțiunile de corp, balsamurile, săpunurile. De asemenea, aceste substanțe periculoase se găsesc și în învelișul unor medicamente de tip capsule cu eliberare lentă precum și în toate obiectele din PVC.

Băiețeii cu vârste între 3 și 5 ani prezintă tulburări emoționale

Studiul desfășurat de echipa la Institutului pentru bioștiință din Grenoble s-a efectuat asupra unui eșantion de 529 de minori de la centrul de testare mere-enfant Eden. Viitoarele mămici au participat la acest studiu în perioada 2003 — 2006. În timpul sarcinii s-au realizat teste de urină pentru a doza biomarkerii caracteristici expunerii la fenoli sau ftalați. Aceste substanțe au apărut la 70 dintre 100 de mame expuse la nivele detectabile ale respectivilor compuși chimici. La împlinirea a 3 și 5 ani a copilului lor, mamele au completat un formular evaluând aspectele comportamentului băieților, precum hiperactivitate, tulburări emoționale sau probleme de interacționare.

Perturbatorii endocrini se găsesc în produse pe care le folosim în fiecare zi

Studiul a arătat că expunerea în timpul sarcinii la bisfenol A observată la șoarecii de laborator se regăsește și la oameni la expuneri mai mici, probabil inferioare celor preconizate de Autoritatea europeană pentru siguranța alimentară (EFSA). Metabolizarea DBP este asociată mai mult tulburărilor emoționale, inclusiv comportamentului de repliere la vârsta de 3 ani, dar nu și la 5 ani în ceea ce privește tulburările emoționale. Studiul a relevat și o asociere între triclosan și o creștere a tulburărilor emoționale la vârsta de 3 și 5 ani. Studii toxicologice realizate în eprubetă și pe cobai au scos în evidență că aceste substanțe chimice sunt perturbatori endocrini, susceptibili să interacționeze cu sistemele hormonale implicate în sistemul nervos central.

Citește și: