Genele le moștenim de la părinți. Ele sunt responsabile pentru inteligența noastră, pentru felul în care arătăm, pentru unele dintre bolile de care ajungem să suferim. Și am învățat că genele nu pot fi schimbate. Asta am primit la loteria vieții și cu asta trebuie să mergem mai departe, chiar dacă nu prea suntem mulțumiți de, să zicem, nasul ăsta cam mare.
Cum îți poți activa genele pozitive și inactiva genele negative?
Dar dacă lucrurile nu ar sta chiar așa? Se pare că toți am avea gene responsabile de declanșarea cancerului, doar că unii dintre noi reușesc să le mențină inactive, iar alții nu. Iar inteligența noastră depinde nu doar de genele moștenite, ci și de educația primită și de motivația noastră de a învăța. O nouă știință numită epigenetică tocmai începe să deslușească relația complicată dintre gene și factorii de mediu. Și rezultatele sunt foarte promițătoare pentru că o primă concluzie este că genele pot fi activate sau inactivate.
Studii recente arată că, dacă ai un somn odihnitor în mod regulat, vei trăi mai mult. Aceasta deoarece somnul influențează echilibrul hormonal și activitatea celulară, acționând practic asupra genelor. Cu alte cuvinte, tot ceea ce faci, gândești sau chiar spui trimite un mesaj celulelor din corp la nivelul genelor. Așadar vechea imagine a genelor fixe, care nu pot fi schimbate s-a modificat radical: genele sunt active și reacționează la gândurile, emoțiile, comportamentul nostru și la factorii de mediu.
De ce este acest lucru atât de important? Deoarece noi putem să ne prelungim viața, să prevenim îmbolnăvirile, să promovăm pe plan profesional sau să avem o viață personală mai împlinită acționând asupra propriilor noastre gene, chiar dacă nu putem face nimic în privința nasului acela cam mare.
Înclină zilnic balanța spre lucrurile bune care ți s-au întâmplat
Cu toții ne confruntăm zilnic cu lucruri pozitive și cu multe lucruri negative. Șeful țipă la noi, autobuzul a întârziat, copilul nu vrea să meargă la școală. Încearcă totuși să vezi și jumătatea plină a paharului. Da, la muncă nu ai avut o zi prea bună, dar ai primit complimente pentru rochia cea nouă. Soțul a uitat să cumpere ouă, dar cântarul îți arată că ai slăbit un kilogram. Genele tale vor recepționa un mesaj pozitiv și vor funcționa mai bine.
Atrage lucrurile bune în viața ta
Hrănește-te sănătos, încearcă să gândești mai pozitiv, să nu te mai enervezi pentru orice. Emoțiile pozitive se cultivă, nu apar din senin. Sărbătorile nu s-au încheiat de prea mult timp. Să nu uităm mesajul lor: să fim mai buni, mai iertători. Și nu doar cu cei din jurul nostru, ci și cu noi înșine. Nu-ți mai reproșa că nu ai reușit să mergi la ședința cu părinții de la școală. Știi că ești un părinte minunat oricum. Fiecare dintre noi face tot ceea ce poate și acest lucru este cel mai important.
Respectă ritmul natural al corpului tău
Acest lucru este foarte important. Mănâncă atunci când îți e foame și nu mai devreme sau mai târziu. Du-te la culcare atunci când ți se face somn în loc să te uiți la o emisiune plictisitoare la televizor până târziu. Obișnuiește-ți corpul cu exercițiile fizice și cu o dietă echilibrată, iar el îți va oferi toată energia de care ai nevoie pentru sarcinile zilnice.
Ieși puțin din rutină
Varietatea e importantă pentru genele tale. Evită să te plictisești și să-ți pierzi elanul de viață făcându-ți timp pentru a petrece măcar 15 minute doar pentru tine. Du-te la o plimbare, admiră natura, cumpără-ți o sticlă de vin bun și răsfață-te cu un pahar înainte de culcare. Discută cu cei dragi și despre alte lucruri decât ce trebuie să cumpărați și cine se duce cu mașina în service. Meditează timp de câteva minute pentru că numeroase studii arată cât de importantă este meditația pentru combaterea stresului și activarea genelor.
Vei constata că, de la zi la zi, moralul tău se va îmbunătăți, îți va fi mult mai ușor să treci peste greutățile vieții și vei reuși să realizezi mai multe. Depinde doar de tine să îți faci viața așa cum vrei pentru că, după vezi, îți poți schimba până și propriile tale gene.
Foto: Pixabay