De ce apar măselele de minte? Se întreabă mulți, mai ales că sunt primii dinți la care se și renunță, cu trecerea anilor.

La intrarea în etapa de maturitate, măselele de minte își fac simțită prezența. Molarii de minte reprezintă sunt ultimul set de dinți care apare. De obicei, se arată între 17 și 25 de ani, în așa-numita „vârstă a înțelepciunii”.

„Pentru unii pacienti, acesti dinti nu provoaca probleme, insa pentru multi altii, maselele de minte nu apar in mod corespunzator, ci ii fac vulnerabili la boli, de aceea trebuie sa fie eliminati pentru a proteja o gura sanatoasa si o sanatate generala pentru un timp cat mai indelungat.”, afirma dr. Andra Custura, medic stomatolog, Andra Smile.

De ce apar măselele de minte

Ultimii dinti care apar, maselele de minte, pot produce pagube majore pentru restul gurii sanatoase. De aceea, exista numeroase controverse in ceea ce priveste scoaterea sau pastrarea lor. Este important să știi de ce apar măselele de minte și rolul acestora asupra sănătății noastre. O teorie este conturata chiar de stramosii nostri. Primii oameni aveau nevoie de un rand in plus de dinti pentru a mesteca mancarea. O dieta alcatuita din alimente netratate termic, dure, cum ar fi radacini, nuci si carne. Desi se intamplă rar, sunt persoane carora nu le apar molarii de minte intreaga viata. În special din cauza reducerii dimensiunilor normale ale maxilarului.

Când ne fac rău molarii de minte

„Anatomia este la originea celor mai multe probleme care apar in cazul maselelor de minte. Ori dintii sunt prea mici, ori prea mari pentru structura maxilarului. Al treilea molar apare la sfarsitul anilor adolescentei sau mai tarziu, in momentul in care maxilarul este suficient de mare pentru a incadra un alt set de molari, fara a aglomera si a crea probleme in alinierea danturii.”, spune dr. Andra Custura.

Din cauza lipsei de spatiu, molarii de minte pot creste intr-o parte sau prinsi in gingiile si osul maxilar. Molarii de minte partiali sunt cronic contaminati cu bacterii asociate cu infectii, inflamatii, carii dentare si afectiuni gingivale. Pentru ca sunt atat de departe in gura, este greu sa se pastreze curati si sa se elimine bacteriile de pe acestia in totalitate. Molarii de minte, de asemenea, se pot infecta si pot perturba pozitia celorlalti molari. Acum, că știi de ce apar măselele de minte și cât sunt de importante, e cazul să ceri părerea unui specialist.

Cum se acționează

Gestionarea maselelor de minte este o decizie luata de medicul dentist sau chirurgul dentar. Nu intotdeauna este nevoie de eliminarea lor, daca acestea sunt erupte in totalitate si functionale. In cazul molarilor de minte cu predispozitie de a avea probleme, va trebui sa fiti vigilenti cu privire la igiena orala regulata. In cazul in care dintii de minte prezinta semne de degradare sau de infectie, acestia trebuie inlaturati.

„Molarii de minte care provoaca anumite probleme la nivelul gurii trebuie sa fie monitorizati foarte atent cu examene dentare regulate, radiografii, curatari si tratamente parodontale permanente. In ciuda eforturilor, daca problemele persista, va fi nevoie in cele din urma de scoaterea lor.”, explică dr. Andra Custura.

Chirurgia e o alegere înțeleaptă?

„Este foarte important ca molarii de minte sa fie examinati inca din adolescenta. Dentistii si chirurgii dentari sunt in masura sa determine daca dintii vor fi functionali sau ar putea cauza probleme pe parcurs. In cazul in care sunt suspectate probleme, este intelept pentru a elimina molarul sau molarii de minte inainte sa duca la simptome sau daune care sunt iremediabile. Interventia chirurgicala este, de obicei, mai putin complicata la tineri pentru ca radacinile nu sunt complet formate sau fixate in os si, in general, vindecarea este mai usoara.”, afirma dr. Andra Custura.

Ca si in cazul oricarei interventii chirurgicale, exista riscuri asociate cu anestezia sau infectarea, dar si o sansa mica de leziuni ale nervilor, dar in cazul in care apar, de obicei, sunt doar probleme temporare. Imediat dupa interventie, pot aparea dureri si umflaturi, dar chirurgul va prescrie un tratament adecvat fiecarui pacient in parte in functie de nevoile sale.

Molarii de minte sunt necesari pentru oricare dintre noi, insa, in cazul in care acestia pun in pericol sanatatea orala, devin mai putin importanti si trebuie eliminati. Gestionarea molarilor de minte este o decizie persoanala, insa trebuie sa se tina cont de sfatul specialistului, in cele din urma, pentru ca el stie cel mai bine care sunt riscurile. Și țineți cont de sfatul medicului în ceea ce privește riscurile, în cazul în care refuzați intervențiile propuse.

Sursa foto: Shutterstock