În ultimii ani și pacienții români se obișnuiesc cu un termen nou: consultul preanestezic. Și asta pentru că se impune o întâlnire cu medicul anestezist cu câteva zile, poate chiar săptămâni, înaintea unei intervenții chirurgicale planificate. Este o discuție menită să explice necunoscutele și să reducă riscurile.
De ce se impune consultul preanestezic
Până nu de mult, pacientul obișnuia să ia primul contact cu anestezistul abia în ziua operației. Însă, prin consultul preanestezic, el poate afla dinainte pașii procedurii, la ce ar trebui să se aștepte pe parcursul anesteziei și după ce îi trece efectul. Dar află și ce riscuri particulare există în cazul său.
“Acest consult preanestezic constă într-o întâlnire între medicul anestezist și pacientul care urmează să fie operat. Și are mai multe părți. Mai întâi, pacientul face cunoștință cu anestezistul care va încerca cu ajutorul unor chestionare să afle istoricul său medical. Fiecare pacient poate avea diferite boli asociate care trebuie corect optimizate înaintea unei intervenții chirurgicale în vederea scăderii riscurilor.
Apoi, există o evaluare clinică generală și specifică anestezică a acelui pacient și a tabloului de laborator. Pentru a vedea ce se poate corecta până la intervenția chirurgicală. Ulterior are loc expunerea tehnicii anestezice. Care este o tehnică specială. Și ea se adresează individualizat pacientului. Și, nu în ultimul rând, semnarea consimțămintelor informate. Atât pentru actul anestezic în sine, cât și acte adiționale pentru procedurile specifice fiecărei interveții chirurgicale: montarea de catetere arteriale, venoase, tehnici invazive de monitorizare, etc.
Pacientul primește la final fișe de informare în vederea pregătirii preoperatorii. Dacă există o pregătire preoperatorie optimă, atunci și iesirea din terapie intensivă postoperatorie va fi, cel mai probabil, fără complicații majore”, explică medicul primar A.T.I. Ovidiu Cristian Jeder, de la spitalul Onco Card Brașov.
Afli ce ai de făcut
Pregătirea dinaintea operației, discutată în amănunt cu medicul anestezist, este extrem de complexă. Și îl ajută pe pacient să scadă cât se poate de mult riscul apariției unor complicații în sala de operații. Dacă este fumător, ar trebui să se lase. Dacă este obez, ar trebui să piardă din greutate. Dacă urmează un tratament cu medicamente ar trebui să îl adapteze.
“Renunțarea la fumat e foarte importantă. Dacă nu este o operație urgentă și avem timp, protocoalele spun că 4 săptămâni ar fi o perioadă suficientă să renunțăm la fumat pentru a scădea riscul de complicații pulmonare.
Scăderea în greutate contează și ea fiindcă și obezitatea poate duce la apariția complicațiilor. La fel, controlul diabetului, hipertensiunii arteriale sau a altor boli asociate. Foarte important este ca pacientul să respecte ce îi recomandă medicul anestezist ca schemă de terapie. Fiindcă anumite medicamente trebuie administrate înainte de actul anestezic, pe când altele sunt contraindicate. De exemplu, unele medicamente trebuie oprite sau înlocuite pentru evitarea sângerărilor intra și postoperatorii (anticoagulante și antiagregante).”, detaliază specialistul Onco Card.
Pacienții oncologici au nevoie de atenție sporită
Pentru pacienții oncologici, consultul preanestezic este cu atât mai important.
“Prioritatea noastră este să-i ajutăm să intre în sala de operație în cea mai echilibrată formă cu putință. Pacientul oncologic vine, de obicei, după cure de chimioterapie lungi, cu impact major asupra întregului organism. Așa că trebuie verificat din punct de vedere cardiac, pulmonar, neurologic, hematologic , etc. Nu este indicat să începem intervenția chirurgicală până pacientul nu este optimizat. Mai ales că vorbim despre operații non-urgente, cronice. Corectarea anemiilor, corectarea deficitelor, tratamentul infecțiilor, optimizarea statusului cardiac și pulmonar – toate sunt extrem de importante”, explică Dr. Jeder.
Nu este pierdere de timp!
Discuția cu medicul anestezist este esențială pentru bunul mers al intervenției chirurgicale. Tocmai de aceea, durata unui astfel de consult variază de la pacient la pacient.
“Câteodată poate dura 30-40 minute. Atunci când este vorba despre un pacient tânăr, fără comorbidități. Sau poate ajunge și la o oră, la un pacient cu multiple boli asociate. Până de curând, în România, nu era reglementat consultul preanestezic în preoperator. Așa cum este în Franța, de exemplu, cu minimum 48 h înaintea unei intervenții chirurgicale. Dar acum a început să conteze și la noi să efectuezi consultul preanestezic nu în ziua intervenției, ci cu ceva timp înainte. Pentru a avea vreme să îi corectezi pacientului dezechilibrele. Și să îi optimizezi riscurile.”, spune medicul.
Anestezia nu mai e ce-a fost
Majoritatea pacienților sunt interesați de durata operației. Însă, cei mai mulți se tem de anestezie. Și asta pentru că încă mai există prejudecata legată de posibilitatea de a nu se mai trezi.
“Unul dintre miturile legate de anestezie este acesta – “e posibil să nu mă mai trezesc din anestezie”. Scopul consultului preanestezic și al medicinei perioperatorii este tocmai acela de a investiga corect starea de sănătate – bolile asociate, stadiul lor, riscurile. Tocmai ca să nu avem surprize.
În cazul în care nu apar complicații grave și extrem de rare, nu vor apărea probleme la trezire. Fiindcă medicația anestezică va fi aleasă de așa natură încât să nu influențeze post-operator bolile asociate ale pacientului. Apoi, fie că vorbim despre anestezie generală, fie că vorbim despre anestezie loco-regională, pacientul întreabă dacă îl va durea capul.
Durerea de cap poate fi efect advers al anesteziei rahidiene și nu al celei generale. Totuși, în acest tip de anestezie, frecvența cefaleei este de sub 1%. Și apare la o anumită categorie de pacient: tânăr, fără boli asociate. Dacă respectăm procedurile pe care anestezistul ni le comunică, scade frecvența apariției acesteia.
Există și o temere legată de faptul că anestezia ar putea să nu țină, să nu fie suficientă. Și astfel pacientul s-ar putea trezi, în durere. Până nu demult monitorizarea intraanestezică era una clasică în România. Dar medicina a avansat foarte mult. Și suntem în anul în care putem monitoriza cam tot ce se întamplă cu medicația anestezică intraoperator. De la gradul de analgezie oferit, până la gradul de sedare – cât de profundă este sedarea pacientului sau gradul de relaxare musculară necesar realizării intervenției chirugicale. Toate medicamentele anestezice sunt extrem de bine dozate și monitorizate prin tehnicile moderne și atunci noi știm mereu în ce punct al anesteziei ne aflăm cu un pacient. Nu prea se mai întâmplă în ziua de astăzi treziri intraoperatorii”, explică specialistul
Sursa foto: Onco Card