CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Află de la acad. dr. farmacist Ovidiu Bojor care sunt cele mai cunoscute plante medicinale. Folosește-le și tu pentru sănătatea ta și a familiei tale. Faptul că multe generații s-au tratat pe această cale arată că sunt de încredere și nu ar trebui să renunțăm la leacurile din bătrâni. Totodată, în cazul problemelor mai grave, consultă medicul și urmează tratamentul recomandat de el.

Cele mai cunoscute plante medicinale: Echinaceea

Echinaceea întăreşte imunitatea împotriva virusurilor și a bacteriilor. De aceea, mulți o consider un adevărat vaccin natural. ”Se poate folosi sub formă de ceai, comprimate, pulbere sau ca tinctură. Protejează organismul împotriva majorității bolilor infecțioase, de la cele respiratorii la cistite, anexite etc. De asemenea, este recomandată persoanelor cu boli cronice și celor care au frecvent ganglionii sau amigdalele inflamate, suferă de răgușeală și de rinită.

Cum consumi echinaceea

Pentru a prepara pulbere de echinaceea acasă, se macină planta uscată cu râșnița de cafea sau în piuă, după care se cerne prin sita pentru făină. Se iau trei lingurițe rase pe zi, înainte de masă. Se ține sub limbă câteva minute, după care se înghite cu apă. În cazul infecțiilor acute, se iau până la șase lingurițe de plantă pe zi, înainte de mese, pe stomacul gol”, ne sfătuiește acad. dr. farmacist Ovidiu Bojor.

Teiul, calmant

Una dintre cele mai cunoscute plante medicinale este teiul și pe bună dreptate. Principalele utilizări ale sale sunt adjuvant în tratamentul răcelilor, tusei și gripei. Totodată, este cunoscut pentru efectul său calmant. Conține mucilagii care ajută la calmarea membranelor iritate ale gâtului și scad producția de mucus. Este cunoscut și pentru efectul său antidepresiv, sedativ și relaxant. Este utilizat și extern pentru a trata afecțiuni ale pielii, cum ar fi eczeme, erupții cutanate, răni și vânătăi.

Florile de tei sunt, de asemenea, bogate în flavonoizi antioxidanți și compuși antiinflamatori care pot ajuta la reducerea inflamației căilor respiratorii. În plus, pot ajuta la scăderea febrei, calmează durerile abdominale, stimulează digestia și ajută la eliminarea gazelor intestinale. Infuzia din flori de tei se prepară dintr-una până la trei lingurițe de plantă la  o cană de apă fierbinte. Se lasă timp de 5 până la 15 minute, după care se strecoară. Nu are contraindicații.

Cele mai cunoscute plante medicinale: Busuiocul

”Busuiocul are acțiune antidepresivă, antispastică, carminativă (combate balonarea), digestivă, expectorantă, febrifugă, galactogogă (favorizează secreția de lapte la mamele care alăptează), profilactică în boli infecţioase. Este și un bun tonic pentru stomac”, constată Ovidiu Bojor. ”Este recomandat în tulburări gastro-intestinale şi ale căilor respiratorii. Este indicat în un bun stimulant al sistemului imunitar în guturai, gripă, boli infecţioase.

În afecţiunile sistemului nervos se recomandă în anxietate (teamă, frică), în depresii, oboseală, insomnie, migrene, tensiune nervoasă. Se prepară o infuzie dintr-o lingură de flori sau / și frunze de busuioc uscate la o cană cu apă. Bea câte o cană după fiecare din cele trei mese principale. Ceaiul, uleiul de busuioc și alte preparate luate pe cale internă sunt interzise în timpul sarcinii. Mai prezintă contraindicații persoanele alergice sau sensibile la compușii plantei.

Citește și: Plante medicinale pentru disfuncții sexuale

Sunătoarea, antidepresivă

”Extractele pe bază de sunătoare au acţiune uşor antidepresivă”, spune farmacistul. Această calitate este dată de ”hypericină, substanță care combate stresul și are acțiune sedative. În plus, are efect antibacterian, antiinflamator, antiviral, astringent, hepatoprotector şi sedativ. Are și acșiune antibacteriană și antivirală.

Extern, se folosește ca unguent. Dă rezultate bune în plăgile infectate, arsuri de gradul l şi II, dureri musculare şi dentare. Se prepară o infuzie din două linguriţe de plantă la o cană cu apă. Se beau două-trei căni pe zi de ceai de sunătoare. Se mai poate face și o infuzie concentrată obţinută din două linguri plantă la o cană cu apă. Din aceasta, se iau câte două linguri după mesele principale. În plus, în prezent, există numeroase preparate standardizate pe bază de sunătoare”.

Citește și: Plante medicinale de la munte

Mușețelul combate radiațiile

Una dintre cele mai cunoscute plante medicinale este mușețelul. ”Substanțele active pe care le conține mușețelul sunt protectoare și curative în cazul iradierilor interne sau externe. De aceea, se recomandă atât radiologilor, cât şi bolnavilor care recurg la cobaltoterapie să bea un litru de infuzie de mușețel zilnic. Extern, este indicat în stările inflamatoare ale pielii şi mucoaselor, în bolile microbiene ale pielii, ale cavităţii bucale şi ale gingiilor. De asemenea, se pot face inhalaţii în inflamaţiile şi iritaţiile tractului respirator. În inflamațiile ano-genitale, este util sub formă de băi şi irigaţii.

Dr. farmacist Ovidiu BojorPentru uz intern, se prepară sub formă de infuzie (o lingură de flori la o cană cu apă). Se beau două-trei căni pe zi. Pentru uz extern, se face o infuzie concentrată din trei-patru linguri de flori la o jumătate de litru de apă. Se aplică sub formă de comprese sau se clătește zona afectată în caz de stări inflamatorii sau boli microbiene ale pielii, gurii și gingiilor. Nu prezintă contraindicații,” scrie acad. dr. farmacist Ovidiu Bojor în ”Ghidul Plantelor Medicinale și Aromatice de la A la Z”.

Sursa foto: 123rf.com