Cel mai bun remediu pentru depresie: mișcarea!
„Știm de ceva timp că mișcarea are un rol important în tratarea simptomelor depresiei, dar este prima dată când suntem capabili să valorificăm potențialul exercițiilor în sensul prevenirii acestei afecțiuni. Încă încercăm să determinăm cu precizie mecanismul prin care mișcarea poate avea un rol protector împoriva depresiei, dar o posibilă explicație ar putea fi faptul că exercițiile aduc atât beneficii pe plan fizic, cât și psihic, ajutând persoana în cauză să socializeze”, a declarat pentru eurekalert.org Samuel Harvey, autorul studiului.
Rezultatele studiului relevă că subiecții care nu fac deloc mișcare au un risc cu 44% mai mare de a dezvolta depresie, în comparație cu cei care care fac exerciții fizice 1-2 ore pe săptămână.
Cu toate acestea, mișcarea nu are o importanță atât de mare în cazul persoanelor anxioase. Concluziile cercetării arată că nu există nicio legătură între activitatea fizică și gradul de anxietate resimțit de o persoană.
Așadar, cel mai bun remediu pentru depresie este mișcarea, pe cât posibil efectuată zilnic. Lipsa de mișcare nu aduce nimic bun: favorizează depunerea kilogramelor, scăzând astfel stima de sine, dar și șansele de a duce o viață sănătoasă.
Sursa foto: 123rf.com