Cuprins
- 1 Reumatismul, la fel de frecvent ca hipertensiunea
- 2 Poliartrita poate debuta la orice vârstă
- 3 Inima la control – sunt afectați și copiii
- 4 Masajul – alinare pentru bolnavii de reumatism
- 5 Terapii și remedii benefice la începutul bolii
- 6 Reumatismul afectează organe esențiale, dacă nu este tratat la timp!
Durerile de articulaţii te duc cu gândul la vârsta pensionării, dar reumatismul nu mai este de mult boala bătrâneţii. Tot mai mulţi adulţi tineri suferă din cauza lui! Bolnavii de reumatism se trezesc dimineaţa anchilozaţi, cu dureri de oase şi de muşchi, dureri care se agravează în timp, dacă nu sunt urmate terapii și tratamente specifice.
Reumatismul, la fel de frecvent ca hipertensiunea
Un sfert dintre europeni suferă cel puțin de o boală reumatică, potrivit Ligii Europene împotriva Reumatismului. Pentru a ne da seama de amploarea fenomenului, acesta poate fi comparat cu incidența bolilor legate de tensiunea arterială, care sunt tot mai frecvente. Aproape la fel de mulți oameni sunt afectați de reumatism ca și de hipertensiune.
Sub umbrela reumatismului intră aproape 200 de afecţiuni, diferite forme de artrită şi artroză, tendinita, bursita, lupusul, spondilita anchilozantă sau osteoporoza. Unele boli reumatice sunt inflamatorii şi apar mai frecvent la persoanele tinere, inclusiv la copii, altele sunt degenerative şi atacă articulaţiile pe măsură ce îmbătrânim. Indiferent de cauză, aceste afecţiuni nu au leac, singura speranţă a pacienţilor sunt tratamentele care pot întârzia evoluţia bolii.
Poliartrita poate debuta la orice vârstă
Poliartrita reumatoidă este frecventă în rândul tinerilor, afectând într-o proporţie mai mare femeile decât bărbaţii. Este o afecţiune reumatică inflamatorie a cărei cauză nu este pe deplin cunoscută. Poate debuta la orice vârstă şi poate fi declanşată de infecţia cu un virus care se localizează la nivelul articulaţiilor.
Dezechilibrele hormonale favorizează apariţia bolii, drept pentru care este de trei ori mai frecventă la femeile tinere, cu vârste cuprinse între 33 şi 50 de ani. Din cauza durerilor articulare puternice, bolnavii de reumatism și anume de poliartrită sunt nevoiţi să îşi întrerupă munca.
În România, sunt 250.000 de persoane diagnosticate cu poliartrită reumatoidă, iar peste jumătate dintre ei au fost nevoiţi să renunţe la serviciu în primii cinci ani de boală. La fel de frecventă ca poliartrita în rândul tinerilor este şi spondilita anchilozantă, o boală inflamatorie care afectează în mod special coloana vertebrală.
Inima la control – sunt afectați și copiii
Reumatismul articular acut este inamicul inimii, iar victimele predilecte sunt copiii şi adolescenţii. Boala se manifestă, în general, între 5 şi 15 ani, iar cauza ei este o infecţie cu un streptococ, care nu este tratată corect cu antibiotice. Boala este destul de rară, dar deosebit de gravă, deoarece atinge inima şi provoacă dureri şi dereglări de ritm cardiac, chiar din prima săptămână.
Afecţiunile reumatismale provoacă dureri mari de oase şi articulaţii. Suportabilă, la început, durerea devine acută în scurt timp, mai ales în cazul poliartritei reumatoide. De la articulaţiile mici ale degetelor, boala cuprinde articulaţiile mari şi îţi simţi membrele anchilozate.
Noaptea, de obicei, durerile se intensifică, apare febra şi o stare generală de slăbiciune. Tratamentul constă, de obicei, în antibiotice şi unguente cu efect calmant. “În afară de medicamentaţia specifică, este indicat masajul terapeutic de recuperare şi de întreţinere. Exerciţiile cele mai indicate sunt exerciţiile uşoare de rotiri ale articulaţiilor sau scuturături relaxante ale membrelor”, recomandă Constantin Drăgan, preşedintele Asociaţiei maseurilor profesionişti din România.
Terapii și remedii benefice la începutul bolii
Bolnavii de reumatism trebuie să urmeze tratamentul indicat de medic de la primele simptome ale bolii. De cele mai multe ori, sunt recomandate terapii care ameliorează durerile și ajută bolnavii să ducă o viață bună, fără să renunțe la meseria lor și fără să cheltuiască sume mari pe tratamente costisitoare.
- exerciții fizice specifice, în funcție de zonele afectate și de specificul bolii reumatice;
- mișcări fizice ușoare zi de zi, după un program care trebuie respectat toată viața;
- băi la ape termale sau ape sărate calde în stațiunile de profil;
- electroterapie
- magnetoterapie
- masaj cu creme antiinflamatoare pe bază de plante precum eucalipt, mentă, gheara ursului, arnica, tataneasa, untul pamantului etc
- înot
- plimbări ușoare cu bicicleta
- dans
Reumatismul afectează organe esențiale, dacă nu este tratat la timp!
„Afecţiunile reumatismale se împart în două categorii: inflamatorii, cu debut la vârsta mai tânără, şi degenerative, care pot avea simptome şi la vârsta mai tânără, dar se accentuează după 40-50 de ani. În cazul bolilor inflamatorii, tratamentul durează luni sau ani de zile şi nu trebuie întrerupt fără avizul medicului reumatolog, chiar dacă pacientului i se pare că se simte mai bine. Neefectuarea tratamentului poate avea consecinţe serioase: distrugeri articulare care pot merge până la imposibilitatea folosirii mâinilor pentru activităţile de zi cu zi (îmbrăcat, mâncat), imposibilitatea mersului. Afecţiunile inflamatorii reumatice nu afectează numai articulaţiile şi coloana, ci pot avea consecinţe asupra întregului organism, unele extrem de grave: afectarea ireversibilă a rinichilor, a respiraţiei, a inimii“, subliniază Dr. Magdalena Zidu, medic specialist medicină internă, competenţă ecografie generală, Centrul de Diagnostic şi Tratament „Victor Babeş“