O dovedește cazul unui pacient român, suferind de o gravă boală congenitală a inimii. Pacientul tratat cu succes de către Echipa Inimii din cadrul Spitalului SANADOR a suferit în urmă cu 7 ani o intervenţie în Germania. Pentru implantarea unei bioproteze şi montarea unei sonde epicardice. Ulterior au apărut complicaţii. În urma monitorizării medicale, pacientul a fost diagnosticat cu insuficiență cardiacă de gradul IV. A fost cauzată de o disfuncţie severă a protezei biologice. Medicii au decis efectuarea a două intervenţii: una pentru implant defibrilator tricameral şi cea de-a doua de înlocuire a bioprotezei degenerate cu o proteză mecanică la nivelul valvei aortice.
Bolile cardiovasculare trebuie verificate
“În România, bolile cardiovasculare fac aproximativ 150.000 de victime anual. Reprezentând 60% din totalul deceselor. În contextul în care mulţi români ajung la medic în stadii foarte avansate ale bolii şi foarte rar în stadii incipiente. Riscul dezvoltării unei astfel de afecţiuni ar scădea major dacă populaţia ar respecta principalele măsuri de prevenţie recomandate de medici. Și anume un stil de viaţă sănătos, fără excese alimentare şi fără fumat, activitatea fizică moderată şi un control cardiologic anual.
Pentru a putea veni în sprijinul pacienţilor care suferă de afecţiuni cardiovasculare, am investit în dezvoltarea unei secţii complexe de cardio-chirurgie. Unde putem prelua în regim de urgenţă cazuri de gravitate extremă. Precum cele legate de patologia aortei, cele legate de bolile valvulare congenitale sau dobândite, montări de valve transcateter aortice, TAVI, la pacienţii cu risc crescut de chirurgie cardiacă clasică, boli ale pericardului, tamponadă pericardică, care necesită drenaj de urgenţă, endocardită bacteriană, infecţii la nivelul valvelor cu distrugere de valve, abcese de inel, complicaţii precum emboliile cerebrale sau infarctul acut de miocard; reintervenţii chirurgicale la pacienţii deja operaţi; montări de defibrilatoare implantabile la pacienţii cu tulburări de ritm maligne, cu stop cardiac sau cu risc de moarte subită; terapii combinate de chirurgie cardiacă şi cardiologie intervenţională la pacienţii cu leziuni complexe coronariene sau vasculare.” au declarat reprezentanţii Echipei Inimii din cadrul Spitalului SANADOR.
Avem și noi medici buni
Operaţia a fost realizată de către Echipa Inimii din cadrul Spitalului SANADOR, în două etape: în prima etapă, intervenţia a fost condusă de către Dr. Radu Vătăşescu, medic primar aritmologie, cardiologie, medicină internă, alături fiindu-i Dr. Daniela Popescu, medic primar cardiologie, iar cea de-a doua etapă a fost condusă de Conf. Univ. Dr. Horaţiu Moldovan, chirurg cardiovascular cu o experienţă de peste 25 ani, medic primar chirurgie cardiovasculară, doctor în ştiinţe medicale, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale, alături de Dr. Stanislav Rurac – medic primar chirurgie cardiovasculară, Dr. Gabriel Vasile – medic specialist chirurgie cardiovasculară, Dr. Daniela Popescu – medic primar cardiologie, Dr. Antonia Cosima Ionescu – medic specialist chirurgie cardiovasculară, specialist în circulaţie extracorporeala, Dr. Mihaela Crăciun – medic primar ATI. Intervenţiile au fost reuşite, cu o evoluţie postoperatorie bună şi recuperarea treptată a funcţiei cardiace, astfel încât, la 14 zile postoperator după cea de-a două intervenţie pacientul s-a externat stabil hemodinamic şi compensat cardiorespirator.
Sursa foto: Sanador