Citește și: De ce oftez mereu? Nu se pune problema de boli grave, dar fii atentă la stres!

În cadrul unor studii clinice, s-a stabilit că unele dintre cauzele principale ale cancerului în cavitatea bucală pot fi fumatul, tutunul de mestecat, abuzul de alcool. Riscul de a face cancer în cavitatea bucală sunt deosebit de mari la oamenii care abuzează atât de tutun, cât şi de alcool. Alte substanţe chimice care pot favoriza dezvoltarea cancerului cavităţii bucale sunt azbestul şi compuşi organici precum hidrocarburile aromatice policiclice, cu care unele persoane intră în contact la locul de muncă. Mai mult, s-a constatat că o altă cauză a cancerului cavităţii bucale ar putea fi contaminarea cu HPV de tip 16 (s-a demonstrat că și sexul oral are o contribuție mare).

Analizați periodic aspectul buzelor, gingiilor și al obrajilor

Dezvoltarea cancerului cavităţii bucale poate fi favorizată şi de unele maladii cronice, însoţite de inflamaţia mucoasei gingiilor, limbii, obrajilor sau palatului. Oamenii care suferă de lichen plan riscă să dezvolte cancer al cavităţii bucale într-o măsură mai mare decât restul. De cele mai multe ori, cancerul cavităţii bucale se dezvoltă pe buze (în special pe buza inferioară), pe părţile laterale ale limbii sau sub limbă (pe fundul cavităţii bucale), pe gingiile de pe maxilarul inferior şi superior, pe mucoasa părţii interioare a obrajilor, pe palatul tare şi moale. În majoritatea cazurilor, cancerul cavităţii bucale arată ca o pată (punct, protuberanţă, excrescenţă) mai mult sau mai puţin mare, de culoare albă sau roşie, care nu dispare cu timpul, ci dimpotrivă, se măreşte treptat.

Căderea dinților fără motiv poate fi semn de boală gravă

În cadrul studiilor ştiinţifice, s-a  constatat că la unele persoane petele de acest fel nu sunt, iniţial, canceroase, ci se dezvoltă în cancer pe durata mai multor ani. Cancerul poate arăta şi ca o ulceraţie sau o leziune (stomatită), care nu trece timp de câteva săptămâni şi sângerează. Un alt semn al cancerului în regiunea gingiilor poate fi căderea, aparent fără motiv, a câtorva dinţi. Simptomele cancerului care se dezvoltă pe limbă pot fi îngroşarea limbii (de exemplu, a părţilor sale laterale sau a rădăcinii), reducerea mobilităţii acestui organ care determină dificultăţi în vorbire şi în înghiţirea alimentelor, amorţirea limbii, amorţirea câtorva dinţi sau a gingiilor ori mărirea constantă a ganglionilor limfatici în regiunea gâtului. Dacă aţi observat unul sau mai multe dintre aceste simptome, mergeţi urgent la medicul stomatolog sau oncolog.

Citește și: