Alunițele cancerigene au caracteristici specifice. Și se pot depista foarte ușor, chiar și acasă. Detectarea precoce a cancerului de piele poate fi un pas salvator.
Cancerul de piele este o boală de temut. Mai ales dacp vorbim despre forme extrem de periculoase, cum ar fi melanomul și carcinomul cu celule scuamoase. Totuși, depistat din vreme și tratat corespunzător, se vindecă. Iar primele semne ale acestei afecțiuni pot fi depistate în stadiu incipient. Chiar și de către pacient, la domiciliu, prin monitorizarea în mod regulat a alunițelor și observarea unor neregularități care indică potențial cancerigen. Alunițele cancerigene ies în evidență.
Alunițele cancerigene se studiază atent
Deși cu toții avem măcar câte o aluniță, puțini sunt aceia care reușesc să distingă diferența dintre un nev banal și alunițele cancerigene. Un nev periculos are potențialul de a se transforma în cancer de piele. De aceea, medicii dermatologi recomandă să acordam o atenție deosebită alunițelor și să le examinăm periodic (de preferat lunar). Pentru a descoperi din timp semnale ale unor boli extrem de grave.
Cum depistezi alunițele cancerigene
O buna informare cu privire la caracteristicile alunitelor periculoase, precum si monitorizarea lor periodica acasa pot ajuta la identificarea nevilor cu potential cancerigen intr-un stadiu incipient, in care ar putea fi tratati prin simpla excizie.
“Desi melanomul apare cel mai adesea pe cele mai expuse la soare parti ale corpului (de obicei pe picioarele la femei si pe piept si spate la barbati), aceasta boala se poate dezvolta oriunde – chiar si pe scalp, fapt pentru care este foarte important ca verificarea pielii sa fie amanuntita. Trebuie sa verificam cu atentie intregul corp, inclusiv degetele de la picioare si talpile.”, recomanda dr. Laurențiu Vladau, specialist dermatolog, Clinica Hebra Dermatologie.
Este ideal si recomandat ca alunitele asupra carora avem dubii sa fie examinate de catre dermatolog. In cazul in care existamulte alunite, dificil de monitorizat, care au nevoie de o urmarire foarte atenta si minutioasa, solutia ideala este cartografierea lor sau “molemapping”, o procedura care trebuie realizata in cabinetul dermatologic.
Citeşte şi: De ce apar alunițele și ce trebuie să știm despre ele
Regula ABCDE
Leziunile cutanate asociate cu melanomul au anumite caracteristici denumite “ABCDE”, care pot fi usor de indentificat de la o verificare la alta a pielii:
Asimetrie – daca o jumatate din alunita este diferita in marime sau forma in comparatie cealalta jumatate. Pentru a vedea daca o alunita este asimetrica folositi o rigla opaca si acoperiti jumatate din alunita, iar ulterior comparati-o cu cealalta jumatate. Daca exista diferente, inseamna ca alunita este asimetrica;
B (border) – daca marginea alunitei este neregulata;
Culoarea – poate fi un semn al unei boli de piele; daca exista multe culori pe o alunita, atunci aceasta ar trebui prezentata unui medic dermatolog de urgenta;
Diametru – alunitele care cresc intr-o perioada scurta de timp la adulti pot reprezenta activitate atipica si chiar maligna;
Evolutie – alunitele care isi schimba structura reprezinta un semnal de alarma. Pont: atentie mare si la alunitele plane, nu doar la cele care devin palpabile;
Alunitele care sângereaza frecvent si nu se vindeca usor, la fel ca si alunitele nou aparute la persoanele adulte, in special daca au o forma, culoare, structura diferitade celelalte, reprezinta motive serioase de prezentare la medicul dermatolog pentru un control de specialitate.
Sursa foto: 123rf.com