1. Colesterolul este transportat de lipoproteine, cele mai cunoscute fiind LDL (lipoproteine cu densitate redusă), cunoscute și sub denumirea de „colesterol rău” și HDL (lipoproteine cu densitate mare), cunoscute sub denumirea de „colesterol bun”. Acestea două, împreună cu trigliceridele, formează nivelul total de colesterol, care poate fi măsurat printr-un test de sânge.
  1. Excesul de colesterol LDL este cel care favorizează formarea depozitelor de grăsime pe membrana arterelor. În timp, acest lucru duce la reducerea treptată a elasticității și a diametrului arterelor, ceea ce crește riscul de a suferi un infarct sau un accident vascular cerebral.
  1. Nivelul colesterolului din sânge tinde să crească odată cu înaintarea în vârstă. Dacă acest nivel rămâne mare mai mulți ani, colesterolul formează depozite pe pereții arterelor, numite plăci ateromatoase, care pot conține și alte substanțe, precum calciu. În acest caz, vorbim despre ateroscleroza. Este o boală care, din nefericire, poate rămâne asimptomatică ani în șir, însă dacă aportul de oxigen și substanțe nutritive către organele afectate scade dramatic, poate provoca brusc simptome severe.
  1. Colesterolul HDL sau „colesterolul bun captează excesul de colesterol din sânge și stimulează eliminarea lui de către ficat, acest lucru având ca efect reducerea ratei bolilor cardiovasculare.
  1. Formând membranele celulare, colesterolul este esențial pentru sistemul nervos, creier, măduva spinării și nervii periferici. Joacă un rol crucial în comunicarea nervoasă, mai ales pentru eliberarea neurotransmițătorilor (inclusiv serotonina, hormonul fericirii). Deși creierul reprezintă 2% din greutatea corpului, el conține un sfert din colesterolul total. Așa se explică de ce multe probleme de memorie și cognitive sunt asociate cu scăderea drastică a nivelului de colesterol din sange.
  1. Colesterolul este atât de important încât două treimi sunt produse chiar de organism pentru nevoile sale. Ficatul joacă un rol de regulator în producția de colesterol. Cealaltă treime este temutul colesterol alimentar, provenit din consumul de ouă, brânză, carne grasă etc. Așadar, reducerea acestor alimente din dietă are doar un efect parțial asupra nivelului de colesterol din organism.
  1. Colesterolul este prezent în majoritatea țesuturilor noastre și crucial în condiționarea supraviețuirii noastre. Asigură stabilitatea membranelor celulare și este materia de bază folosită de corpul nostru pentru a produce hormonii sexuali, estrogen, progesteron și testosteron, esențiali pentru reproducere, și a cortizolului, hormonul stresului, cel care ne face să reacționăm în fața pericolului. Este, de asemenea, precursorul major al vitaminei D, atât de importantă pentru sistemul osos și articular și pentru imunitate.
  1. Cum avem grijă de colesterolul nostru? Mai întâi de toate, printr-o dietă echilibrată. Reducem consumul de băuturi răcoritoare, carbohidrații rafinați, carnea procesată, acizii grași omega. Putem consuma somon, fructe de pădure, cireșe, leguminoase, nuci, ciocolată neagră, fasole, spanac, anghinare, ceapă și usturoi. Putem opta pentru suc de rodie, de sfeclă roșie sau ceai verde pentru aportul de antioxidanți. De asemenea este indicat să facem sport și să renunțăm la fumat.

Cine nu a auzit vreodată sau nu și-a spus în sine această propoziție banală și totuși lipsită de sens: „Am colesterol?” De ce nu are sens? Pentru că toți avem colesterol, această grăsime fiind prezentă în mod natural în organism și esențială pentru viața noastră. Ceea ce poate fi de fapt o problemă este excesul de colesterol, care și el, după cum ai văzut, poate fi ținut sub control, dacă suntem puțin atenți la obiceiurile noastre.

Sursa foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu bioclinica.ro