Când să mergi la urolog

Nașterea, obezitatea, conformația oaselor bazinului sau pur și simplu trecerea anilor pot fi de vină pentru schimbările survenite în organism. Iar la nivelul aparatului urinar acestea își pun cu precădere amprenta. Simptomele sunt pe cât de supărătoare, pe atât de „rușinoase”, pentru majoritatea dintre noi, așa încât vizita la medic se amână cât de mult posibil. Or, există soluții simple, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Trebuie numai să-ți faci curaj, să înțelegi că medicul urolog e tot om și e gata să-ți asculte și să-ți înțeleagă ofurile.

1.Te scapi pe tine?

Da, sună mai mult decât jenant, însă o mare parte a femeilor, mai exact 40% dintre cele cu vârste între 20 și 80 de ani, se confruntă cu această neplăcere. Iar tratamentele luate de la sine putere și absorbantele zilnice nu fac decât să prelungească suferința. Incontinența urinară nu este o boală, ci un simptom al unei afecțiuni a tractului urinar, care se manifestă prin eliminarea nedorită de urină. Asta se întâmplă fie când tușești ori strănuți, fie când faci efort, fie când râzi sau ai vezica prea plină. Deși pare inofensiv, acest simptom poate fi cauzat și de prezența unor tumori sau a unor boli grave. Dar numai urologul știe!

2.Te ustură când urinezi?

Poate fi vorba despre o banală infecție urinară, însă nu trebuie exclus nici un dezechilibru hormonal, mai ales dacă te afli la menopauză. Mai mult, sunt și alte cauze care conduc la aceeași senzație de arsură în timpul urinatului, printre ele numărându-se și bolile cu transmitere sexuală.

3.Te doare în zona pelvină?

Când ligamentele care leagă uterul de peretele pelvin slăbesc foarte mult, nu mai pot susține uterul, așa încât acesta cade din suportul lui anatomic și coboară, în unele cazuri grave, chiar până la nivelul vaginului. Acest fenomen poartă numele de prolaps uterin și dă disconfort și senzație de presiune în regiunea pelvină. Important este că se poate „repara” și acest neajuns.

Se tratează ușor!

“În Centrul pentru Tratarea Tulburărilor de Statică Pelvină, tratăm un număr mare de femei care se confruntă cu acest tip de probleme şi foarte puţine ştiu că există modalităţi de rezolvare. Li se oferă un tratament individualizat, folosind cele mai moderne metode, minim invazive, pentru afecțiuni precum incontinenţa urinară, prolapsul utero-vaginal, incontinenţa anală şi durerea pelvină. După examenul clinic de specialitate, se poate interveni prin tehnici chirurgicale minim invazive ce duc la reluarea funcţiei normale și revenirea la activitățile obișnuite în timp foarte scurt.”, spune dr. Ovidiu Vasile, director medical MedLife.

Sursa foto: jim.fr