Te simți balonată? Te doare burta?

În contextul în care un sfert de milion de femei sunt diagnosticate anual în lume cu cancer ovarian și doar 45% înving boala în următorii 5 ani (ovariancancerday.org),  Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer a marcat, în România, pe 8 mai, Ziua Internațională De Luptă Împotriva Cancerului Ovarian. Și asta pentru că, depistat în stadiu incipient, localizat, acest tip de cancer are o rată de supraviețuire la 5 ani de 93%. Din nefericire, numai 15% din cazuri sunt depistate devreme, din cauza simptomelor înșelătoare.

Simptomele sunt înșelătoare

Simptomele cancerului ovarian sunt adesea confundate cu boli mai puțin serioase, cum ar fi problemele gastrointestinale:

  • creșterea circumferinței abdominale / balonare persistentă, de lungă durată, nu tranzitorie
  • senzația de sațietate precoce
  • dureri în abdomen
  • necesitate frecventă de a urina

„Mergeți la medicul de familie dacă manifestati aceste simptome de mai mult de trei săptămâni. De asemenea, dacă aveți în familie pe cineva care a suferit de cancer ovarian, spuneți-i asta medicului. Am creat pe www.invingemcancerul.ro un chestionar pentru toate femeile care vor să afle care sunt factorii de risc pentru a face cancer ovarian. Vă îndemn să răspundeți la cele cinci întrebări, durează doar un minut, iar apoi să îl dați mai departe la persoanele la care țineți. Dați-l către măcar alte două femei. Este doar un mic gest ce le poate salva viața.” spune dl. Cezar Irimia, presedintele FABC.

cancer ovarian

Domnul Cezar Irimia (stânga), președintele FABC, și dr. Mircea Gongu (dreapta), specialist oncolog, discutând despre riscurile cancerului ovarian

Cine este la risc de cancer ovarian?

  1. Vârsta: Majoritatea cazurilor de cancer ovarian sunt diagnosticate în jurul vârstei de 55 de ani, când apare menopauza.
  2. Istoric familial: Riscul de a face cancer ovarian este mai mare la femeile care au în familie (si din partea tatălui, și din partea mamei) două sau mai multe rude care au avut cancer ovarian, de sân, de colon sau de uter.
  3. Ereditate: Mutațiile genelor BRCA 1 si 2 cresc riscul apariției acestui tip de cancer.
  4. Alți factori: Femeile obeze, care nu au avut copii, nu au luat niciodată pilule contraceptive, cărora le-a venit menstruația mai devreme de 12 ani sau care au intrat la menopauză la o vârstă avansată au șanse mai mari de a face cancer ovarian.

 De reținut!

  1. Toate femeile pot face cancer ovarian.

  2. Dacă știi simptomele și mergi la medic îți poți salva viața.

  3. Diagnosticarea în stadii incipiente ale bolii crește enorm șansele de supraviețuire.

  4. Cancerul ovarian este diagnosticat adesea în stadii avansate.

  5. Multe femei cred în mod greșit că testul Babeș-Papanicolau depistează cancerul ovarian. Acesta depistează cancerul de col uterin.

Detalii la invingemcancerul.ro

Sursa foto: Flickr.com