Acest tip de zacuscă este mai puţin cunoscută decât cea cu vinete, dar este la fel de delicioasă. Se prepară rapid, cu ingrediente care se găsesc în orice gospodărie şi se poate servi atât ca o mâncare propriu-zisă, cât şi ca garnitură la mâncăruri cu carne şi legume.

Zacusca din dovlecei este o reţetă uşor de preparat, ieftină şi delicioasă. Se consumă atât în anotimpul rece, cât şi în cel cald, putând fi servită atât ca garnitură, lângă o bucată de carne, cât şi de sine stătător, ca un fel de mâncare.

Dovleceii se găsesc vara din abundență în piețe sau grădini și sunt foarte ieftini.

Mai demult dovleceii erau tratați ca un fel de „Cenușăreasă” a legumelor. Gospodinele îi foloseau mai mult pe post de umplutură ca să înmulțească salatele de vinete sau zacusca cu vinete, acestea din urmă fiind mult mai scumpe.

Dovlecelul, deși pare fad și apos, are totuși o anumită dulceață și textură și poate fi folosit ca atare în diferite mâncăruri: ghiveci, tocană de legume, țușpais, pane, budincă, sufleu sau chiar dulceață!

Zacusa de dovlecei – rețete

Zacuscă de dovlecei – Rețetă tradițională

Ingrediente:

  • 1,5 kg dovlecei
  • 500 g ciuperci albe sau brune (champignon) – opțional
  • 750 g ardei capia sau amestec cu gogoșari (cântăriți cruzi, întregi)
  • 300 g zarzavat ( morcovi, patrunjel, păstârnac, țelină )
  • 300 g ceapă
  • 4-5 căței de usturoi
  • 200 ml ulei de floarea soarelui
  • 500 ml de bulion de roșii (sau roșii pasate la cutie)
  • 1 lingură concentrat de roșii
  • 2 lingurițe de sare
  • 1 linguriță piper macinat

Mod de preparare:

Dovleceii trebuie să fie fragezi, tineri.

Se spală și se decojește în strat subțire cu un peeler, apoi se taie în cubulețe.

Se sărează lejer bucățelele de dovlecel și se pun la scurs într-o strecurătoare ca să se elimine apa în exces.

Ardeii se coc pe plită și ise pun într-o tavă presărați cu sare.

SE acoperă și se lasă 30 de minute să se aburească sub folia de aluminiu – se curăță mai usor după această etapă.

După aceea se curăță de coajă, cotoare și semințe și se trec prin mașina de tocat.

Se pun la scurs într-o strecurătoare ca să mai scăpați de zeama lor.

Zacuscă de dovlecei cu mere

Ingrediente

  • 1 kg de dovlecei;
  • 2 kg de mere;
  • 2 – ½ kg ardei roșu;
  • 1 kg ceapă;
  • 1 litru suc de roșii;
  • 250 ml ulei;
  • Sare, piper și foi de dafin.

Mod de preparare

Ardeii se coc în cuptor sau pe plită, după care se lasă să se răcească și se curăță de pieliță, se taie cotoarele și se înlătură semințele, după care se toacă mărunt.

Merele și dovleceii se curăță de coajă și se dau prin răzătoarea mare. Ceapa se taie mărunt și se pune la călit în ulei. Când ceapa devine transparentă, se adaugă dovleceii împreună cu merele. Se lasă pe foc până când scade zeama lor și se amestecă în continuu.

Când compoziția a scăzut, se adaugă ardeii, foile de dafin și condimente după gust. Zacusca de dovlecei cu mere se lasă la fiert până când ajunge la consistența dorită.

Când este gata, zacusca fierbinte se pune în borcate curate și sterilizate, care se așază pe o tavă metalică, iar tava se mai pune în cuptor, la foc mediu, pentru aproximativ 20 de minute.

Se scot din cuptor, se înfiletează capacele cu ajutorul unui prosop și se lasă să se răcească până a doua zi.

Vezi și: Zacuscă de ciuperci – Ce ciuperci să folosești și ce rețetă e mai rapidă

Zarzavaturi pentru zacusca de dovlecei

Puteți folosi mai multe tipuri de legume și zarzavaturi legume și zarzavaturi, deoarece acestea nu vor face decât să îi sporească gustul delicios.

Se curăță zarzavatul, ceapa și usturoiul. Se poate folosi atât ceapă albă cât și roșie.

Mai întâi se rade pe răzătoarea mare toate rădăcinoasele: morcovii, pătrunjelul, păstârnacul și țelina. Apoi se pun într-o tigaie cu pereți mai înalți împreună cu 50 ml de ulei (din cei 200) și un praf de sare.

Se călesc 15 minute sub capac, la foc mic, amestecând ocazional ca să nu se ardă. După primele 5 minute se toarnă 100 ml de apă.

Se continua călirea până ce zarzavaturile s-au înmuiat, apoi se trage tigaia deoparte.

CEapa se dă prin mașina de tocat carne sau se poate toca mărunt din cuțit. La fel și usturoiul.

Despre ciuperci: pentru această rețetă s-au folosit ciuperci congelate, feliate și opărite în prealabil. Dacă folosiți ciuperci proaspete este suficient să le feliați și să le lăsați deoparte.

Cum se fierbe zacusca de dovlecel?

Se ia o cratiță largă sau o tigaie cu pereți mai înalți. La toate conservele, fie ele gem, dulceață sau zacuscă, se folosesc cratițe largi, cu suprafață mare, nu oale! Suprafața mare favorizeaza evaporarea apei si reduce timpul de fierbere. Zacusca sau gemul vor scădea foarte repede și nu vom sta cu orele ca să amestecăm în ele.

Se pune în cratiță ceapa tocată, usturoiul zdrobit și restul de 150 ml de ulei.

Se asezonează cu sare și se pune cratița pe foc mic, cu sită sub ea.

Se înăbușește ceapa vreo 5 minute la foc mic până a devenit sticloasă. Se pun zarzavaturile călite anterior și se mai fierbe totul 5 minute, la foc mediu. Au urmat dovleceii bine scurși. Se amestecă totul cu grijă.

Dovleceii încep să lase apă. Se amestecă ocazional în zacusca de dovlecei și se mai fierbe alte 10 minute.

Apoi se asezonează cu piper măcinat și se adaugă și ciupercile feliate. După alte 10 minute se pun ardeii copți măcinați și se mai fierbe zacusca alte 10 minute.

Se completează cu sucul de roșii și cu pasta concentrată de roșii. Se amestecă bine și se lasă în continuare la fier.

Zacusca de dovlecei trebuie scăzută bine, până se vede fundul cratiței dacă tragem cu lingura prin ea.

Cum se pune în borcane zacusca de dovlecel

Înainte de a așeza zacusca în ele, borcanele trebuie spălate și sterilizate. Prin acest procedeu se distrug microorganismele (bacterii, spori de mucegai) și conservele se păstrează în condiții prielnice o perioadă de timp îndelungată. Temperatura optimă de sterilizare este 105 – 110 de grade Celsius.

Zacusca se îmbuteliază caldă. Borcanele se așază pe o tavă metalică care să preia șocul termic. Se umplu borcanele și se închid ermetic cu capacele. Borcanele calde se învelesc bine cu o pătură și se lasă să se răcorească încet câteva ore.

O altă variantă este să introduceți tava cu borcanele calde în cuptorul încins la 100 de grade Celsius și să decuplați apoi cuptorul, lăsând borcanele înăuntru până se răcesc complet sau să le fierbeți la bain Marie, în oală cu apă. 60 de minute de fierbere sunt suficiente (cronometrate din momentul în care apa clocotește).

Vezi mai multe rețete cu dovlecel

Dovlecelul

Dovlecelul, științific denumit cucurbita pepo, este o plantă erbacee anuală din familia cucurbitaceelor. În Moldova leguma este denumită dovleac, iar Cucurbita maxima (dovleacul) este denumit bostan.

Planta este originară din America dar în actualitate este sădită pe tot globul pentru fructul folosit în alimentație.

Cucurbita pepo este o plantă agățătoare a cărei rug poate ajunge la o lungime de 10 metri cu tulpina striată și noduroasă cu frunze mari lobate, pufoase și cordate. Florile sunt unisexuale de culoare galbenă iar caliciul este unit cu corola.

Fructele sunt lunguiețe și variază mult în funcție de varietate. Coaja dovleceilor poate prezenta mai multe culori dar de obicei are tonuri de la alb-verzui la verde închis. Curcubita pepo hibridizează ușor cu alte cucurbitacee.

Pe continentul european, planta a fost adusă și răspândită cu câteva sute de ani în urmă, de către turci și italieni. În prezent, pe lângă varietatea cu coaja de un verde deschis, există și dovlecei italienești de un verde închis (zucchini), galbeni, roșietici sau chiar albi. Cei care se cultivă la noi în țară au culoarea alb-verzuie, marmorată, când sunt foarte proaspeți, fiind mari și alungiți precum castraveții.

Dovleceii care interesează în terapia naturală sunt cei comestibili, care se consumă la vârsta imatură, când sâmburii nu sunt decât foarte puţin formaţi, coaja este fină şi întreagă.

Aceşti dovlecei sunt foarte bogaţi în apă (aproape 95% din masa lor), însă în pulpă şi mai ales în coaja lor găsim şi cantităţi foarte mari de vitamina B9, vitamina A, fosfor şi potasiu.

Trei sute de grame de dovlecei asigură aproape dublul necesarului zilnic de vitamina A şi de vitamina B9, necesarul zilnic de fosfor şi de potasiu, jumătate din necesarul zilnic de magneziu.

Vezi și: Zacuscă de fasole – Top 5 cele mai bune rețete

Dovlecelul – Beneficii

Ei sunt consumați în special fierți sau prăjiți.

Dovleceii prăjiți sunt cel mai puțin indicați pentru a fi consumați.

În stare proaspătă, sunt mai rar consumați, deoarece pot produce ușoare balonări și senzații de disconfort abdominal.

  • ideal în curele de slăbire – o porţie de 100 de grame de dovlecel conţine doar 15 kilocalorii, aşa că poate fi inclus fără probleme în orice cură de slăbire. Dovlecelul este bogat în apă şi fibre, motiv pentru care te vei sătura mai repede şi vei ţine la distanţă foamea pentru mai mult timp.
  • bun pentru menţinerea sănătăţii în general – dovlecelul este o sursă bună de mangan, zinc, potasiu, cupru, fosfor, calciu, folaţi, vitaminele A, C, B1, B6, B12. De asemenea, în dovlecel găseşti cam toate grupele de substanţe nutritive, inclusiv carbohidraţi, aminoacizi şi sodiu, iar asta te va ajuta cu siguranţă să îţi menţii sănătatea fizică şi mintală.
  • ar putea proteja bărbaţii de problemele cu prostata – câteva studii au ajuns la concluzia că un extract din dovlecel ar putea proprietăţi benefice pentru afecţiunile prostatei, în special în prevenirea sau ameliorarea hipertrofiei benigne de prostată. Această afecţiune se manifestă prin necesitatea imperioasă de a urina, micţiuni dificile sau întrerupte şi incontinenţă urinară. Dovlecelul, dar şi alte alimente bogate în fitonutrienţi, poate ameliora aceste simptome neplăcute (se consumă câte 4-6 lingurițe de pulbere de semințe de dovlecei timp de 30 de zile, după care se face pauză o săptămână)
  • reduce riscul de cancer de colon – fiind bogat în fibre, dovlecelul ajută la menţinerea unui tranzit intestinal sănătos, iar vitamina C, folaţii şi betacarotenul protejează celulele de acţiunea radicalilor liberi şi previn inflamaţiile din corp.
  • oferă protecţie cardiovasculară – conţinutul crescut de magneziu şi potasiu ajută la reducerea tensiunii arteriale, care poate favoriza apariţia infarctului şi a accidentului vascular cerebral. De asemenea, dovlecelul ajută la prevenirea formării depozitelor de grăsime pe vasele de sânge (ateroscleroză) şi reglează nivelul colesterolului, datorită conţinutul mare de fibre. (Cură – de 1-2 luni cu sucul obținut din 400g de dovlecei. Se administrează la 2 săptămâni după tratamentul medicamentuos; ischemia cardiacă, atritmia cardiacă, tahicardia)
  • scade tensiune arterială
  • menține sănătatea ochilor (previne miopia, cataracta)
  • îmbunătățește memoria
  • stimulează digestia (are efecte diuretice, stimulează mișcările intestinale)
  • adjuvant în tratamentul gastritelor și ulcerelor
  • reduce inflamația (recomandat persoanelor care suferă de reumatism, poliartrită reumatoidă, gută, osteoartrită – cură de 1-2 luni, timp în care se administrează cel puțin 300ml suc zilnic; astm – se face o cură de 30 de zile, timp în care se administrează câte 100ml de suc de două ori pe zi)
  • îmbunătățește metabolismul (recomandată în tratarea obezității, în curele de slăbire)
  • tratează constipația și diareea (se consumă 300-500ml suc de dovlecei pe stomacul gol)
  • menține sănătatea și integritatea sistemului osos
  • previne osteoporoza
  • protejează articulațiile (previne poliartrita)
  • menține sănătatea tenului (previne apariția ridurilor și dă strălucire tenului tern și obosit)
  • scurtează perioada de vindecare a echimozelor (vânătăilor – se aplică rondele de dovlecel pe zona afectată, de două ori pe zi, timp de 30 minute)
  • adjuvant în tratarea afecțiunilor urinare
  • tratează hipocalcemia (lipsa de calciu).

Dovlecelul – Remedii

Indiferent de modul de administrare al dovleceilor, este necesar să reţinem un lucru foarte important: majoritatea vitaminelor, a mineralelor şi a altor substanţe active (enzime, flavonoide etc.) sunt depozitate în coajă. Ca atare, dacă vreţi să beneficiaţi de efectele terapeutice ale dovleceilor, asiguraţi-vă când îi cumpăraţi că au coaja sănătoasă, fină şi intactă, spălaţi-i bine înainte de preparare, dar nu îi decojiţi.

Dovleceii proaspeţi sunt mai rar consumaţi, deoarece persoanelor cu digestia sensibilă le pot produce uşoare balonări şi senzaţii de disconfort abdominal. În această formă, au însă efecte terapeutice excelente. Se pot consuma ca atare, tăiaţi în felii lungi, ca şi castraveţii, ori tăiaţi cuburi mărunte şi introduşi în salatele de vară alături de roşii, de ardei, de castraveţi etc. Doza terapeutică zilnică este de minimum 200 de grame.

Dovleceii gătiţi de regulă, se prepară prin fierbere, ceea ce le distruge o parte din vitamine, din flavonoide şi alte principii active complexe. Rămâne însă fosforul, magneziul, potasiul, fibrele alimentare, fiind recomandaţi în dieta cardiacilor, a hipertensivilor, precum şi a celor care au probleme de greutate. Dovleceii prăjiţi sunt cel mai puţin indicaţi.

Dovelcelul – Ajută la prevenirea de boli

Ulcer și gastrită. Dovlecelul este un adevărat pansament gastric, conține fibre și alte elemente active care ajută în tratamentul afecțiunilor digestive.

Cancer pulmonar și cancer de colon. Această legumă are un rol benefic asupra organismului. ajută în prevenirea unor forme de cancer, precum: cancerul pulmonar, cancerul de colon, hiperplazie de prostată etc.

Scleroza multiplă. Studii făcute asupra populaţiilor din America Centrală, unde această legumă face parte din alimentaţia zilnică, au arătat că în aceste zone scleroza multiplă este practic necunoscută. Se pare că flavonoidele, vitamina B9 şi alte substanţe active din coaja dovlecelului protejează teaca de mielină de distrucţie.

Supragreutatea. Mâncărica de dovlecei preparată prin fierbere şi bine condimentată este ideală pentru vară şi pentru cei care vor să slăbească. Este uşoară, foarte digerabilă şi ţine neaşteptat de bine de foame. Conţine fibre alimentare, potasiu şi foarte puţine calorii (100 de grame de dovlecei proaspeţi au mai puţin 15 calorii), fiind un adevărat antidot pentru kilogramele în plus.

Boli de inimă. Dovlecelul are o cantitate semnificativă de potasiu, magneziu dar și alte micro și macroelemnte care sunt benefice pentru inimă, ajută în reducerea tensiunii arteriale, scade riscul de a suferi de accident vascular cerebral sau infarct.

Miopie, cataractă, boli oculare. În general, aportul de vitamina A şi de luteină adus de către dovlecei este foarte important pentru menţinerea sănătaţii ochiului. Sunt recomandaţi cu precădere persoanelor de vârsta a treia, pe care le protejează de afecţiunile oculare specifice.

Sistemul nervos. Datorită conținutului de minerale și vitamine, sucul de dovlecel este un calmant excelent al sistemului nervos și revitalizant al corpului.

Reumatism și osteoartrită. Dovlecelul are efect antiinflamator de aceea este un bun remediu pentru astfel de boli, reduce toate inflamațiile care apar în organism.

Îmbunătățește digestia. Dovlecelul este bogat în vitamine, apă, potasiu, fibre, minerale, astfel are proprietăți diuretice, revitalizante și este alimentul ideal pentru cei care suferă de diabet, constipație, probleme digestive, afecțiuni renale sau cardiace.

Tenul gras. Masca cosmetică pe bază de dovlecel, gălbenuș de ou și smântână ajută la revitalizarea tenului gras. Amestecul realizat se aplică în strat subțire pe față și pe gât și se ține timp de 15 minute, apoi pielea se clătește cu apă.

Dovlecel – Știați că …

Dovlecelul este un alt membru al familei pepenelui, dovleacului și a castravetelui, care are în compoziţie o cantitate impresionantă de apă, dar și substanțe nutritive care sunt concentrate în mod deosebit în coaja acestuia. Iată câteva detalii mai puţin ştiute despre această legumă cu extraordinare proprietăţi curative.

Altfel decât verde?

Suntem obişnuiţi să găsim în piaţă dovlecei cu o formă alungită, asemănătoare castravetelui, de culoare verde, fie că este un verde pal sau un ton mai închis. Însă, exista şi dovlecel galben, care poate fi confundat cu dovleacul. Forma face diferenţa. Dacă dovleacul poate să aibă diverse forme, mai bombat la un capăt, dovlecelul are o formă alungită, cilindrică, de la un capăt la celălalt. Se spune că varieteta galbenă ar avea un gust ceava mai dulce decât cea verde. Dacă tot vorbim de culoare, este bine de ştiut că cei de culoare verde închis au un conţinut mai mare de substanţe nutritive.

Dovlecel gigant

Cel mai mare dovlecel din lume, cultivat de un fermier din Marea Britanie, a avut 175 cm și a cântărit aproape 30 de kilograme, aproximativ cât un copil de 9 ani.

Cu cât mai mare cu atât este mai lipsit de gust

Cel mai probabil, dovlecelul gigant nu a fost şi cel mai gustos. Dovleceii cei mai aromaţi sunt aceia cu o mărime redusă. Dacă găsim dovlecei micuţi şi cu o culoare închisă, cu atât mai bine!

Hidratare maximă

Dovleceii conting mai mult de 90% apă, la fel ca alte rude ale sale din familia curcubitacee. Tocmai de aceea, un dovlecel de mărime medie conţine numai 25 de calorii.

Flori de dovlecel în farfurie

Florile de dovlecel sunt considerate o delicatesă și pot fi consumate fie umplute, fie pane.

Mai mult potasiu decât o banană

Dovleceii sunt lipsiţi de grăsimi şi bogaţi în mangan, vitamina A, acid folic și multe alte vitamine şi minerale. Dacă s-ar lua la întrecere cu banana la capitolul conţinut de potasiu, dovlecelul ar ieşi trimufator.

Important rol în prevenirea cancerului

Calităţile nutritive ale dovlecelului ajută la prevenirea cancerului de mai multe tipuri şi a bolilor inimii. Dovlecelul se numără printre primele trei alimente cu conținut mare de luteină și zeaxantină, pe lângă alfa și beta-caroten. Numeroase studii au arătat legătura dintre alimentaţia bogată în carotenoizi, precum luteina, zeaxantina sau beta-caroten, şi diverse tipuri de cancer.

Dovlecelul se poate găti prin fierbere sau la abur pentru a păstra maximul de vitamine și substanțe nutritive, însă în varianta crudă și le menține cel mai bine. Se poate tăia în felii subţiri sau beţigaşe pentru a înlocui pastele în preparatele raw ori se poate adăuga în salate sau supe reci.

Dovlecelul –  Cum îl mâncăm

Pentru a beneficia de toţi nutrienţii lor, este preferabil să nu îi curăţaţi de coajă.

Dacă îi mâncaţi gătiţi, fierbeţi-i în foarte puţină apă, asta pentru a evita distrugerea elementelor nutritive sau beţi apoi apa în care i-aţi fiert.

Dacă îi mâncaţi cruzi, în salată, alegeţi-i tineri, ca să nu aibă deloc amidon, care ar necesita prepararea termică pentru o bună asimilare. Sunt delicioşi, spre exemplu, cu migdale.

Puteţi, de asemenea, să-i uscaţi la un dispozitiv de deshidratare a alimentelor sau în cuptor la temperatură scăzută, cu uşa puţin deschisă.

Dovlecelul Zucchini

Dovlecelul italian Zucchini se cultivă frecvent în multe localități din Muntenia, în mediul rural mai ales. Consumatorii preferă acest soi de dovleac pentru că este mai dulce în comparație cu dovlecelul nostru tradiționalul. Totodată, acest soi de dovleac poate fi adăugat în ghiveciul de legume cu roșii, ceapă, mărar și usturoi.

Nutriționiștii europeni apreciază efectele nutritive ale acestei legume bogate în vitamine, apă, dar săracă în calorii. De asemenea, nutriționiștii recomandă rețetele cu acest dovleac deoarece este o legumă care se digeră ușor. Gospodinele prepară acești dovlecei la grătar alături de o garnitură de roșii asezonată cu suc de usturoi.

Dovleceii Zucchinii sunt bogați în substanțe nutritive: carbohidrați, minerale precum sodiul, calciul și potasiul, dar și proteine și fibre vegetale. Deoarece Zucchini conține cantități semnificative de vitamine- A și E, nutriționiștii ne recomandă să includem această legumă în dieta noastră cotidiană, iar la sfârșitul sezonului, să facem provizii de dovlecei Zucchini pe care să le păstrăm în congelator.

Zucchini s-a răspândit din Italia, ca legumă de grădină încă din secolul al XVII –lea, în toată Europa, iar în Germania se bucură de popularitate chiar din anul 1980. În Muntenia, deseori soiul de dovleac Zucchini are culoarea verde închis și dacă nu este recoltat când are dimensiunea de 30-40 cm, acesta poate să atingă o greutate de până la 2 kg. Acest dovleac poate să fie recoltat în intervalul iulie până la sfâștul lunii octombrie.

Este sezonul dovlecilor. Încearcă și cele mai gustoase rețete cu dovlecei la cuptor, cele mai delicioase rețete de mâncare de dovlecei sau află cum se fac dovlecei pane

Citește și:

Zacuscă de pește – Cum se face si care e cea mai ușoară rețetă

Dovlecelul este o sursă bună de calciu și magneziu pentru copii

Cum alegi cei mai buni dovlecei, dulci și gustoși