Ingrediente:
►16 felii șuncă de Praga 
►250 g cremă de brânză
►100 ml smântână
►50 g telemea de vacă 
►1-2 crenguțe busuioc verde
►3-4 fire ceapă verde
►o lingură ulei de măsline
►3-4 frunze pătrunjel proaspăt
►sare ►2 portocale
►un măr pentru ornat
Mod de preparare:
1. Se curăță, se spală ceapa verde și se taie mărunt. Busuiocul proaspăt se spală, se lasă să se scurgă pe un șervet absorbant și se toacă mărunt. Se amestecă cu ceapa și cu o linguriță de ulei de măsline.
2. Se rade telemeaua de vacă și se amestecă cu smântâna și crema de brânză. Ca să fie fină și spumoasă, se pasează cu blenderul și se adaugă ceapa şi busuiocul. Se pune sare doar dacă este nevoie.
3. Se curăță portocalele și se desfac feliuțe. Feliile de șuncă de Praga se întind şi se umplu cu crema de brânză. La mijloc, se pun feliile de portocale.
4. Se rulează cu atenție să nu iasă compoziţia, se acoperă cu folie de plastic și se lasă la rece. Înainte de a fi servite, se taie feliuțe și se ornează cu frunzuliţe de pătrunjel și feliuțe de mere sau de piersică.