Ingrediente
►600 g pulpe superioare dezosate
►50 g unt
►2-3 linguri ulei de măsline
►3-4 linguriţe sos de soia
►200 ml apă
►o legătură pătrunjel
►3 fructe mango
►2 cepe
►2-3 căței de usturoi
►sare
►piper
►o linguriță zahăr
1. Se trec pulpele printr-un jet de apă rece, se curăță de pielițe și se crestează astfel încât să se pătrundă bine pe grătar. Se ung apoi cu grăsime și se condimentează cu sare și puțin piper. Se acoperă și se lasă 5-10 minute la rece.
2. Între timp, se pregătește grătarul, care se unge cu grăsime. Se curăță ceapa și usturoiul și se toacă mărunt. Pasta de ceapă și usturoi se înăbușe în puțin ulei de măsline și unt topit și se adaugă apoi apa.
3. După ce a clocotit 3-4 minute, se adaugă sare, zahăr, piper și sosul de soia şi se acoperă cu un capac. Se curăță mango și se pun pe grătar să se rumenească 2-3 minute, cât să fie suculente.
4. După ce se iau fructele, se pun pulpele și se rumenesc pe ambele părți. După ce s-au rumenit, se pun în sos împreună cu fructele. Se servesc ornate cu pătrunjel proaspăt.