Ingrediente:
► 400 g fulgi de porumb
►200 g unt
►500 ml frişcă lichidă dulce
►350 g căpşune

1. Untul se topeşte pe foc, fără însă a-l fierbe şi se păstrează la loc cald. Fulgii de porumb se mărunţesc, fie aşezaţi între două şervete de bucătărie, fie în piuă. Frişca se bate bine, iar fructele curăţate, se spală şi jumătate dintre ele se feliază.
2. Fulgii de porumb se amestecă cu untul topit şi repede se pune un prim strat într-o formă rotundă de copt tortul. Se îndeasă bine pentru a forma o bază densă şi apoi se acoperă cu căpşune feliate.
3. Se pune un strat de frişcă şi apoi se aşază cu grijă un alt doilea strat de fulgi de porumb, folosind mai puţină forţă ca la primul strat.
4. Se aşază un alt strat de căpşune şi se dă la frigider pentru aproximativ patru ore. În momentul servirii se decorează cu restul de frişcă rămas şi căpşunile păstrate.