Ingrediente:

  • 500 ml lapte
  • 100 g zahăr
  • 6 gălbenușuri
  • 200 ml frișcă lichidă
  • 2 linguri pastă de fistic
  • esență vanilie
  • câteva picături de colorant
  • Pentru pasta de fistic:

  • 250 g fistic neprăjit
  • 125 g zahăr
  • 35 ml apă
  • 60 g făină de migdale
  • o lingură ulei
  • Pentru servit:

  • mentă
  • ciocolată rasă
  • 1. Pentru pasta de fistic, fructele uscate se pun la cuptor pentru 15 minute. Apa cu zahărul se pun pe foc pentru a obține un sirop care se toarnă fierbinte peste fisticul copt. Se amestecă rapid și apoi cantitatea de fistic cu restul ingredientelor se pun în robot și se mixează pentru a obține pasta.
    2. Pentru înghețată, se pun pe foc laptele și vanilia, iar gălbenușurile se freacă cu zahărul. Se toarnă laptele peste amestecul de gălbenușuri, se așază pe foc și se amestecă în timp ce se adaugă pasta de fistic. Amestecul nu se fierbe.
    3. Dupa ce s-a obținut o cremă groasă, se trage vasul de pe foc, se adaugă frișca ușor bătută si colorantul.
    4. Se amestecă bine și se dă la congelator șase ore. De trei ori, la fiecare 30 de minute, se scoate înghețata și se amestecă pentru a nu se forma ace de gheață. Se servește cu ciocolată rasă și mentă.

    Sursa foto: Shutterstock