Tocmai de aceea, ți-am pregătit noi o listă cu câteva trucuri ce te vor ajuta să-l duci mai repede și mai ușor la culcare. Iată cum trebuie să procedezi ca să nu mai facă mofturi la somn:

Stabilește-i un program fix de somn

Specialiștii recomandă părinților să le impună copiilor un ritm de viață regulat: mese la ore fixe sau ieșiri în aer liber planificate în același moment al zilei.

Pregătește-l din timp

Pune-l să se schimbe în pijama, să-și facă toaleta de seară și abia apoi treceți în dormitor. Toate acestea nu trebuie să dureze mai mult de 30 de minute, timp suficient, spun specialiștii, pentru ca micuțul să se obișnuiască cu ideea.

Asigură-i liniște

Asigură-te că în cameră nu există niciun obiect care-i poate distrage atenția. E bine ca televizorul sau radioul să fie închise, la fel ca și ușa de la camera lui în cazul în care ceilalți membri mai au treburi prin casă.

Atenție la ce mănâncă înainte de culcare!

Ai mare grijă la ce îi dai de mâncare înainte de culcare. De fapt, după spusele pediatrilor, e indicat să ia cina cu cel puțin două ore înainte de somn. De asemenea, în meniul de seară nu trebuie să fie incluse vitamine, ciocolată, băuturi dulci cu cofeină sau cacao. Poți, în schimb, să-i oferi o ceașcă de ceai de tei sau un pahar cu lapte călduț, acestea fiind recunoscute pentru favorizarea somnului liniștit.

Ora de relaxare

O baie urmată de un masaj relaxant face și ea minuni cu somnul copilului. Așa că, nu
sări peste băița de seara. Îți va fi de mare folos în „lupta” cu somnul micuțului.

Oferă-i condiții bune de somn

De exemplu ai grijă ca așternuturile să fie curate, să miroasă frumos și, cel mai important, să nu fie reci. Copiilor le place să doarmă în așternuturi calde. De fapt cui nu-i place ca patul să fie călduț?

Sursa foto: 123rf.com