Tatăl nu este părinte ”de rangul doi”

Mulți cred că tatăl nu este atât de important în creșterea copilului. Nici tații înșiși nu cred, de multe ori, că ar putea avea un rol în educația celui mic. Imaginea generală este că bărbatul trebuie să aducă bani în casă și doar femeia crește copilul.

Dar nimic nu poate înlocui dragostea și exemplul pe care îl dă tatăl – atît băieților (pentru care e un model de comportament pe care îl vor urma mai târziu), cât și fetelor (care își vor căuta, instinctiv, un partener care să întrupeze modelul de masculinitate pe care l-au văzut acasă).

Afecțiunea se construiește după naștere

”La mamă, afecțiunea față de copil este prezentă încă de la naștere, prin prisma celor nouă luni de sarcină și prin interacțiunea cu bebelușul încă din burtică. La tată, afecțiunea se construiește abia după naștere. Soții trebuie implicați încă de la început în creșterea și educarea copiilor, astfel încât ei să capete încedere că au capacitatea de a se ocupa de micuți. Bărbații se tem mai degrabă de reacția mamelor dacă nu țin bebelușul cum trebuie, decât să nu-l scape sau să se întâmple un accident. Eu recomand familiilor care vin la terapie să se ocupe de copil alternativ – în zile pare: mama, în zile impare: tatăl. Astfel, se va implica și el. Aici vorbesc de familii dezorganizate sau pe cale de a se organiza.”