Nu are inițiativă, în afară de cea de a pleca la bere cu ”băieții”. Ar putea chiar să ardă casa, că nu ar chema pompierii, decât dacă îi zici tu să facă asta. Ai un soț pasiv și pare că nimic nu-l poate schimba.

Când ai un soț pasiv, dar care are bună voință poate acceptă să te mai ajute. Totuși, face acest lucru doar atunci când tu îi dai indicații foarte clare. Si îți ”răcești” gura pe el o jumătate de oră, ca să-i explici cum să facă un lucru pe care tu l-ai termina în 5 minute…

Ai un soț pasiv pentru că tu l-ai ales

Dacă ai un soț pasiv, s-ar putea să fii exasperată, dar ar trebui să recunoști că ți-ai făcut-o cu mâna ta. ”Acestea sunt trăsături de personalitate și comportamente modelate de mediu, pe care soțul tău le avea sigur și înainte de a vă căsători”, remarcă psihoterapeutul Tedy Creștin. Probabil că știai de la început că nu e omul care să aibă inițiativă, să ia decizii rapide. Nu ai descoperit, cu timpul, că ai lângă tine un bărbat nehotărât și submisiv care te consultă și când e vorba să cumpere o pâine.

Tu ai acceptat rolul dominator la început

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

Specialistul este de părere că el ”a fost pasiv și în momentul în care v-ați cunoscut. Atunci, ai acceptat rolul dominator. Astfel, ți-ai îndeplinit nevoia de siguranță și control. Mai mult, este foarte posibil ca tu să ai o fire autoritară și să-ți fi dorit un partener submisiv, pe care să-l poți conduce cu ușurință. Atunci de unde apare frustrarea? După ce nevoia de siguranță și control este satisfăcută, apar alte dorințe: de aventură, de neprevăzut, de risc, de provocare – iar acestea nu pot fi satisfăcute de soțul cel ascultător și nehotărât.” Totuși, nu e un caz cu totul pierdut. Cu mult tact și răbdare, s-ar putea să se schimbe în bine.

Cum să te rogi pentru soțul tău ca să vă meargă bine în căsnicie

Rugăminte, nu comandă

Atunci când îi ceri ceva, ai grijă la modul în care o faci. Dacă i te adresezi ca și cum ai fi șefa lui, probabil va face lucrul respectiv, dar relația voastră va avea de suferit. Adu-ți aminte de momentele de început în care flirtați. Subtilitatea și zâmbetul îl vor convinge mai ușor decât ordinele. Totuși, aceasta se referă la modul în care îl rogi, nu la ceea ce-i spui. Dacă încerci doar să-i sugerezi ce ar trebui să facă, cel mai probabil nu va înțelege. Are nevoie să-i spui concret despre ce e vorba.

Află câteva trucuri ca să-ți motivezi soțul să te ajute în gospodărie!

Sursa foto: 123rf.com