Este greu să vezi că bărbatul lângă care ai vrea să-ți petreci tot restul vieții pare că dă semne că nu mai este interesat de tine. Ar fi bine să descoperi din timp semnele că este ceva în neregulă pentru a salva ceea ce se mai poate salva, dacă asta îți dorești.
Totodată, este bine să-ți dai seama și când nu mai este nimic de făcut. În acest caz, conștientizarea te poate scuti de noi suferințe. Află care sunt câteva semne că nu mai este interesat de tine.
Semne că nu mai este interesat de tine. Nu mai e atent cu tine
Atunci când un bărbat care era atent și afectuos cu tine, deodată se poartă rece și distant, este normal să te întrebi de ce. Există mai multe moduri de a vedea dacă el nu mai este interesat de tine. În primul rând, poți urmări dacă există schimbări majore ale modului în care comunicați. Observă cu atenție și purtările lui. Poți cere sfatul unei persoane avizate. Vezi dacă se mai poate salva ceva, care sunt punctele tari și punctele slabe ale relației. Concentrează-te și pe tine însăți pentru a vedea ce poți să schimbi la tine și pentru ca să te simți mai bine într-o perioadă dificilă pentru tine.
Semne că nu mai este interesat de tine. Nu mai comunicați
Reducerea comunicării este, de multe ori, primul semn că el și-a pierdut interesul față de tine. Nu mai vorbiți atât de mult ca înainte, nu-ți mai cere părerea și nu te mai sună când sunteți departe unul de celălalt. Totuși, poate fi vorba de o problemă la serviciu sau de o perioadă mai stresantă. Pentru unele cupluri, faptul că vorbesc mai puțin poate fi pentru că s-au obișnuit prea mult unul cu celălalt și nu mai sunt atât de entuziasmați unul de celălalt. Dar și în acest caz ar fi niște semne de întrebare, mai ales dacă schimbarea apare brusc.
Ce e de făcut atunci când dă semne că nu mai este interesat de tine
Ar fi bine să vorbești cu el despre ce ai observat în ultimul timp. Alege bine momentul, atunci când aveți amândoi timp și nu sunteți prea obosiți. Nu-i face reproșuri, ci întreabă-l concret, ce s-a întâmplat. Spune-i că ți se pare că s-a îndepărtat de tine și de ce crezi acest lucru. Vezi ce părere are și el. S-ar putea ca el să privească altfel situația. Poate sunt anumite aspecte pe care tu nu le știi.
Totodată, dacă bănuielile tale cele mai rele se confirmă, nu-l vei putea ține cu forța lângă tine. Dacă el este doar nemulțumit și își dorește să schimbe ceva, atunci există o șansă. Dacă el este hotărât să plecce, nu are rost să încerci să-l faci să se răzgîndească. Vei suferi mai mult și te vei pune într-o ipostază neplăcută. În schimb, ai grijă de tine – de bunăstarea ta psihică, dar și fizică. Întâlnește-te cu prietenele, vorbește cu cei apropiați. Fă sport. Gătește felul tău de mâncare preferat. Mergi la cosmetică etc… orice te face să te simți mai bine.
Citește și: Semne că ești într-o relație abuzivă
Sursa foto: 123rf.com