Problemele financiare afectează viața de cuplu. Pare uneori că este mai greu în doi, decât de unul singur. Apar neînțelegeri, certuri și nu puteți să ajungeți la bună învoială. Totuși, există și numeroase avantaje. Împreună puteți fi mai puternici. Dacă sunteți o familie, ”puteți să lucrați împreună și să vă planificați bugetul, cheltuielile, economiile și să vedeți cum să ieșiți din impas”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin.
Citește și: 5 lucruri despre despărțire susținute de știință
Problemele financiare afectează viața de cuplu: Banii dezbină oamenii
Banii sunt unul dintre subiectele de ceartă în foarte multe căsnicii. Chiar și atunci când nu există probleme financiare, felul în care se cheltuiesc sau se fac economii poate da naștere la disensiuni. Dar atunci când mai sunt și datorii greu de gestionat, lucrurile se înrăutățesc. Din ce în ce mai mulți români se plâng că nu mai pot plăti creditele. Băncile pun poprire pe salarii sau chiar se ajunge la executare silită. Stresul generat de astfel de situații erodează și relația de cuplu. Atunci când unul dintre voi are un credit, iar celălalt consideră că nu e treaba lui, atitudinea aceasta va săpa chiar la baza mariajului.
Citește și: Ce probleme poți avea într-o relație și cum le rezolvi
Problemele financiare afectează viața de cuplu: Atitudinea care vă salvează
”Dacă partenerii au valori și priorități diferite, este foarte greu ca ei să lucreze ca o echipă”, observă specialistul. ”Probelemele care apar din aceste deosebiri afectează toate aspectele legăturii voastre, inclusiv cel financiar. De aceea, trebuie să vă gândiți și să analizați mai profund. Hotărâți dacă doriți să fiți împreună la bine și la rău, să lucrați ca echipă, să aveți o strategie comună, să faceți totul împreună. Ori sunteți mult prea diferiți, vă doriți lucruri opuse, nu doriți să faceți compromisuri, nu doriți să evoluați și să vă adaptați. În acest al doilea caz, viitorul relației este compromis din start”.
Citește și:
- Conferința Europeană “Sănătatea mintală la locul de muncă”. Ajutor pentru angajații români
- Compromisul în cuplu. Când este indicat și când nu
- Motivele care duc la pierderea feminității și cum afectează relația de cuplu
Sursa foto: 123rf.com