Avem și noi tradițiile noastre sănătoase de organizarea a familiei și de creșterea copiilor și bine am face să le punem în aplicare. În plus, poți afla și despre principii tradiționale chineze care ți-ar putea schimba în bine viața de familie.

Aranjează frumos masa

După o zi lungă, nu ai nici dispoziția și nici energia necesară pentru a pune masa frumos. Ce să mai vorbim – fața de masă frumoasă, farfuriile bune și vaza în mijlocul mesei sunt doar pentru atunci când primești musafiri. Dar adepții lui Confucius prețuiesc să facă lucrurile obișnuite de zi cu zi ca pe niște mici ritualuri. Poate că nu te vei obosi să prepari nu știu câte feluri de mâncare, dar simpla aranjare frumoasă a mesei și faptul că vă strângeți toată familia în jurul ei vă vor face să vă simțiți mult mai bine. Ar fi bine să lăsați de o parte orice telefon mobil sau tabletă, să închideți televizorul și să vorbiți între voi.

Nu spune întotdeauna ce gândești

Se întâmplă uneori ca unul din membri familiei să spună ceva ce te deranjează. Dacă ești ca majoritatea românilor îi vei spune imediat că nu are dreptate. Doar comunicarea sinceră a sentimentelor ajută, nu-i așa? Nu întotdeauna. Uneori, poate doar să amplifice conflictele. Ar fi mai bine să taci pe moment și să te gândești la partea mai adâncă a problemei. Nu spune primul lucru care îți vine în minte, ci gândește-te bine. Alege, apoi, un moment bun în care să discutați. Ai să vezi, în majoritatea cazurilor în câteva zile nu vei mai simți nevoia să-i mai spui ceva. Așa că nu veți mai discuta în contradictoriu decât problemele cu adevărat importante.

Zâmbește

Zâmbetul ne învață o lecție importantă: suntem influențați de cele mai mici gesturi ale oamenilor din jurul nostru. Felul în care ne uităm la ei, în care ne purtăm cu ei devine contagios. Iar când îi zâmbești cuiva, în 99 % din cazuri îți va zâmbi înapoi. Acesta este unul dintre cele mai sănătoase principii pe care să le aplici și tu.

Citește și: Cum să te înțelegi bine cu copilul tău și după ce a crescut

Sursa foto: shutterstock.com