Din pământ din iarbă verde, reapare el, prințul pe cal alb al adolescenței tale, iubirea care nu a avut timp să se maturizeze și la care ai visat ani întregi. Ce faci? Te întâlnești cu el sau nu? Reînnozi relația sau preferi să îi păstrezi o amintire frumoasă? Sau îi închizi telefonul nervoasă?

„În popor se spune că, dacă răscolești cenușa amintirilor, riști să te arzi”, remarcă psihologul Cristina Ion-Rădulescu. „În funcție de circumstanțe, fiecare decide ce face: unele femei aleg să se arunce cu capul înainte și să trăiască intens ceea ce cred că este pasiunea vieții lor. Altele aleg să rămână cu amintirea neîntinată a unei iubiri unice și își văd mai departe de viața lor. Altele, aparent mai echilibrate, își permit o întâlnire de revedere, acceptând însă că vremurile de demult au trecut și că nimic nu le mai poate învia. Dacă însă el reapare când ești vulnerabilă, ar fi bine să ai tăria de a-l refuza. Ce nu a mers odată nu va merge nici acum, cu atât mai puțin acum, când nu ești pregătită emoțional”, observă specialistul.

Relație idealizată

Un studiu al unui institut de cercetări sociologice din Marea Britanie arată că prima relație este de obicei idealizată și pune standarde nerealiste în cârca celor viitoare. Iar asta poate duce la o viață plină de dezamăgiri. Atunci când ne îndrăgostim prima dată suntem la început de drum, plini de entuziasm și, de obicei, nu am avut prea mari necazuri până la momentul respectiv. Așa că nu putem fi decât fericiți și optimiști. Întoarcerea la acea primă iubire poate reprezenta dorința noastră de a retrăi tinerețea și nu neapărat să fim din nou cu acea persoană. Totuși, se pare că pentru unii există mai multe șanse să se împace: cei care s-au despărțit din motive cum ar fi că nu erau pregătiți pentru o relație serioasă, cei care nu au ținut legătura pentru că s-au mutat independent de voința lor în tr-un alt oraș sau cei care nu au continuat să se vadă din cauza faptului că părinții se împotriveau. Însă pentru cei care au luat această decizie fiindcă nu se înțelegeau ori se plictiseau împreună sau din cauza infidelității, există posibilități reduse ca împăcarea să ducă la ceva bun.

Terenul încercărilor

Prima iubire este terenul încercărilor. Este „relația-școală” în care înveți cum să te comporți în cuplu. Uneori, dar în puține cazuri, ea rămâne și ultima și trăiți împreună (fericiți sau nu) până la adânci bătrâneți. Dar pentru cei mai mulți dintre noi, acea încercare idilică se termină mai devreme sau mai târziu. Și dacă tu te gândeai poate la căsătorie ținându-ți de mână primul prieten, se pare că fiica ta este mai pragmatică. Adolescentele din ziua de azi nu cred că vor rămâne cu iubiții actuali. Se așteaptă ca prima lor legătură să se termine și vor fi mai puțin dezamăgite când se va întâmpla asta. Vor avea parte de mai puține lacrimi, dar oare nu cumva sunt tinerii din ziua de azi mai superficiali în dragoste?

cristina radulescu-ion psihologAmintire colorată în roz

„Avem tendința să idealizăm prima iubire. Ne gândim la ea ca la ceva unic. Poate există ceva care te cantonează în trecut. Dar lucrurile nu stau neapărat așa. Experiența demonstrează că, odată ce lucrurile se mai liniștesc și se așază, constați că situația nu este chiar roz. El nu e așa cum îți aduci aminte. S-a mai schimbat, nu îi suporți un anumit comportament (pe care îl avea și acum mulți ani sau pe care l-a dobândit mai de curând). Nu te acceptă copiii lui sau ai tăi sunt împotriva relației voastre. Dacă ești căsătorită, situația este și mai complicată. Poate că ar trebui să înveți să accepți că te-ai maturizat și că nu mai ești fata de atunci. Între noi fie vorba, nostalgia și dorința de a fi din nou cu acel «el» reprezintă mai mult dorința de a rămâne tânără.”