Povești adevărate: „Adopția a fost șansa mea”

„Dumnezeu lasă părinți fără copii, pentru că există copii fără părinți”. Am auzit această zicală din gura unui om care nu a putut avea copii, dar și-a dedicat viața îngrijirii orfanilor. Adopția este un alt mod de a deveni părinte.

Adopția e iubire

Ileana și Victor sunt doi tineri care au fost adoptați în copilărie de familii minunate. Amândoi poartă în suflet bucuria de a ști că cineva i-a iubit fără rezerve, atât de mult încât să le acorde o nouă șansă în viață.

Ileana era un nou-născut care tocmai dăduse cu ochii de lume. Dar soarta îi era de pe acum potrivnică: mama ei urma să o abandoneze unui cămin de copii. Însă, în același spital, se afla o femeie greu încercată de soartă, cea căreia Ileana avea să-i spună, de fapt, „mamă”. După ce pierduse o sarcină, Maria sperase că, a doua oară, lucrurile vor merge bine, dar totul s-a năruit când cel de-al doilea copil a ales lumea îngerilor.

Întâlniri providențiale

Cele două femei s-au întâlnit la telefonul public de pe holul maternității. Maria spunea în receptor că ea nu mai pleacă de acolo fără copil, orice ar fi. Având în vedere situația, nu se întrevedea nicio soluție. Dar, imediat ce a terminat de vorbit, femeia care aștepta în spatele ei a abordat-o: „Nu vreți o fetiță, că eu mai am câțiva acasă și nu pot să o cresc. I-am făcut deja actele pentru casa de copii și, dacă nu o vreți dumneavoastră, acolo o să ajungă.” Maria s-a dus imediat să o vadă pe Ileana și, îndată, a simțit că ghemotocul acela de om este al ei. Și a luat-o acasă, urmând să o adopte.

Victor a stat un an într-un centru de plasament, dar pentru el a fost, până la urmă, cu noroc. Familia Munteanu, care nu putea avea copii, a vizitat orfelinatul. Viitoarea mamă adoptivă a intrat în camera plină de bebeluși și a trecut pe la fiecare. Când a ajuns în dreptul pătuțului lui Victor, a vrut să-i dea să bea cu biberonul și atunci el a prins-o de mână. A simțit cum între ei se crease deja o legătură și a zis: „pe el îl luăm”.

Momentul în care au aflat că adopția este șansa lor

Anii au trecut și copiii au crescut, fără ca ei să știe că au fost adoptați. S-au mai găsit vecini și alți ”binevoitori” să le spună asta, dar, atât Ileana, cât și Victor, nu au dat mare atenție vorbelor aruncate de ei.

Totuși, părinții Ilenei s-au hotărât să îi spună ei înainte ca ea să plece urechea la bârfe. Așa că, într-o zi, pe când avea 10-11 ani, tatăl ei a luat-o deoparte și i-a dezvăluit adevărul. Tânăra povestește că, atunci când a aflat, a izbucnit în plâns, dar nu de supărare ci de emoție. Și-a zis: ”Ce norocoasă sunt!”. De atunci, își iubește părinții adoptivi și mai tare.

Victor a așteptat mai mult până să afle vestea. La 17 ani, când a auzit pentru a nu știu câta oară de la cineva că ar fi fost adoptat, și-a întrebat mama dacă este adevărat. Ea i-a răspuns afirmativ și i-a povestit despre cum l-a găsit la cămin. Victor spune: ”atunci i-am admirat pentru ce au făcut pentru mine. Dacă dânșii nu făceau gestul ăsta poate că eu trăiam într-o altă lume, într-un alt mediu, puteam să mă pierd pe parcurs, dar, slavă Domnului, a fost bine. Ei m-au îngrijit, mi-au dat tot ce am avut nevoie”. Este de părere că, după ce a aflat, relația lor s-a schimbat în bine.

„Cea care m-a crescut e «mama»”

Chiar dacă amândoi au date despre părinții lor biologici, nu i-au căutat vreodată. Ileana mărturisește: ”Nu le port pică. Mă gândesc că au avut un motiv să facă ce au făcut și, în momentul acela, au renunțat complet la ideea ca eu să fiu în viața lor. Dacă îi caut, poate că îi deranjez. Sunt niște oameni care au viața lor. Dacă vreodată vor vrea să mă vadă, nu le voi zice «nu». Le voi mulțumi că au făcut gestul de a mă da spre adopție. Cred că toată lumea și-ar dori o familie ca a mea. Am niște părinți extraordinari, înțelegători, am avut ce să învăț de la ei. Sunt niște oameni deosebiți. Cea care m-a crescut e «mama» și nu voi numi pe nimeni altcineva așa”.

Victor spune și el că relația cu părinții adoptivi este una foarte apropiată. ”În afară de a-mi fi părinți, îmi sunt și prieteni. Facem multe lucruri împreună și, atunci când am diferite îndoieli, mă sfătuiesc cu ei”.

Am întrebat-o pe Ileana dacă ar adopta un copil. ”Pentru că mi s-a oferit o șansă și eu aș vrea să ofer o șansă asemănătoare cuiva care are nevoie”, spune Ileana. ”De când am aflat, am hotărît că, chiar dacă voi putea avea copilul meu, voi și adopta unul, atunci când voi fi pregătită”, a adăugat. Și Victor se gândește că, atunci când își va întemeia o familie, va adopta un copil.

Sursa foto: 123rf.com / arhiva personală