Conform cercetărilor naționale privind violența în familie și la locul de muncă realizate de ”Centrul Parteneriat pentru Egalitate’’, una din cinci femei (17,8%) din România au declarat că au fost supuse, de-a lungul vieții, unui tip sau altul de violență în familie.

Și statisticile continuă alarmant: aproape toate (93%) au fost pălmuite și/sau lovite cu piciorul, iar jumătate dintre acestea au fost trântite de perete sau podea. 16% dintre acestea au fost chiar lovite cu un cuțit sau alt obiect. În ultimii ani, s-au înregistrat peste 65.000 de cazuri de violență domestică, mai mult de 800 de femei decedând în urma abuzurilor la care au fost supuse.

La cine pot apela femeile victime ale violenței domestice

Dacă ai o prietenă care trece prin astfel de momente grele și crede că nu are cine să o ajute, spune-i că există servicii și fundații la care poate apela. Pe lângă familie și serviciile de protecție socială (DGASP), există numeroase fundații care se pun în slujba femeilor care sunt victime ale violenței domestice.

Fundația „Prețuiește Viața” este o organizație non-guvernamentală, care oferă servicii integrate femeilor victime ale violenței domestice și persoanelor cu handicap. Găsești mai multe informatii pe site-ul www.alegedemnitatea.ro.

Fundația Estuar oferă opțiuni și alternative sociale adulțiilor cu probleme de sănătate mintală și pentru a facilita reintegrarea lor în comunitatea românească. La nivel național, Fundația Estuar oferă servicii de consiliere și informare, servicii de recuperare, reabilitare și reintegrare socială, terapie ocupațională, consiliere la domiciliu în București, Giurgiu, Ploiești, Cluj. Chiar dacă nu suferă de o boală mintală, femeile care au suferit un abuz pot dezvolta depresii, pot avea probleme cu stima de sine și ar putea beneficia de serviciile unui psiholog.

Asociația Telefonul Copilului gestionează și furnizează serviciul unic european de asistență “Telefonul copilului” 116 111. La el pot suna și victimele violenței domestice. Ele vor fi îndrumate de către specialiști care le vor spune care sunt pașii de urmat pentru a ieși din situația de criză. Ei oferă sfaturi psihologice, juridice și pot îndrepta femeile spre un adăpost dacă au nevoie.

Sursa foto: thinkstock.com