Partenerul pune pe internet poze intime cu voi. Există o tendință crescută a oamenilor să posteze cât mai mult pe internet. Într-un cuplu, unul poate fi mai pudic, iar altul mai exhibiționist. Când partenerul tău face publice fotografii pe care nu ai fi dorit să le vadă toată lumea, aveți o problemă. Există femei care nu-și doresc să apară pe site-urile de socializare poze cu ele în costum de baie. Altele au o toleranță mai mare, dar nu se bucură să fie văzute nud.

Citește și: Flirtul pe internet. Nu-ți pune în pericol relația actuală!

Partenerul pune pe internet poze intime cu voi. Află de ce face asta

Dacă a pus pe internet fotografii cu voi sau doar cu tine în ipostaze mult prea intime pentru a fi văzute de toată lumea, ”este cazul să ai o discuție cu partenerul”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin. Alege un moment în care ”consideri că este potrivit și în care puteți trata amândoi cu seriozitate conversația. În primul rând, află motivul real din spatele acestor postări”, te sfătuiește specialistul.

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395Poate ”iubitul tău dorește să se laude cu relația voastră, cu modul în care arăți sau are tendințe exhibiționiste. Mai e posibil să considere ceea ce a făcut doar un joc care să-i dea senzații tari sau să creadă că luptă împotriva conformismului. Oricare ar fi motivația lui, fă-l să înțeleagă că nu te-ai simțit bine sau în siguranță. Spune-i că acele imagini sunt doar private și nu sunt destinate publicului larg sau altor privitori,” te sfătuiește psihoterapeutul Tedy Creștin.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com