Odorul tău, capul răutăților la școală

Dacă te afli printre mamele care sunt chemate des la școală să i se spună ce isprăvi a mai făcut odrasla sa, nu dispera. Există întotdeauna soluții, dar nu sunt cele la care te-ai gândi prima dată. Specialistul nostru în psihologia copilului îți explică de ce face tot posibilul să fie capul răutăților și cum îl poți determina să se schimbe în bine.

”Dacă micuțul tău este capul răutăților la școală trebuie să te uiți foarte atent la ce îl face să reacționeze așa”, spune psihoterapeutul Lavinia Țânculescu. Nu ceea ce se întâmplă la școală este declanșatorul principal, ci stările lui își au originea chiar acasă. Nu este neapărat faptul că unul dintre părinți ar fi agresiv și micuțul îl imită, dar, ”cu siguranță s-ar putea ca relația lor maritală să scârțâie. Sau există ceva ce este perceput de copil ca negativ în familie. De exemplu, este o atmosferă tensionată, i se impun pedepse cum ar fi o tăcere mormântală timp de câteva zile sau este închis timp de câteva ore în camera lui. Ar mai putea exista aspecte care nu țin de voința voastră, dar care să îl afecteze profund, cum ar fi boala unui părinte sau plecare lui peste hotare la muncă. Toate acestea îl fac să simtă furie, mânie, dar și sentimentul de abandon”, spune specialistul.

Rezolvarea problemelor

Aproape întotdeauna când copilul manifestă un comportament distructiv, este pentru că își dorește să-și rezolve problemele. Bineînțeles, nu o face într-un mod conștient, dar faptul că este obraznic la școală și profesorii îi cheamă pe părinți să discute cu ei, este deja o victorie pentru el. Este băgat în seamă, fie și într-un mod negativ. Prin violență sau prin alte metode, cum ar fi, de exemplu, faptul că vorbește neîntrebat în timpul orei, ”el arată în exterior că simte durere, că e atacat sau criticat acasă și speră că din reacția celorlalți s-ar putea declanșa răspunsul reparator. Cu alte cuvinte, atunci când un elev lovește alți colegi, el se așteaptă la o reacție pe măsură din partea unui adult. Pedeapsa respectivă este percepută chiar de el însuși a fi necesară. El, pentru că este constant expus acasă agresiunii, se percepe a fi ”rău”. De aceea, trebuie să sufere. Diferența este că, în situația prezentată, el devine propriul călău, adică își alege pedeapsa. Astfel, speră să scape mai ușor”, este de părere psihoterapeutul.

Exmatricularea, pedeapsă auto-impusă

”Inclusiv exmatricularea reprezintă o auto-eliminare”, remarcă Lavinia. În școlile din România se ajunge rar aici și cei care o fac au ”călcat e multe ori pe bec”, deci, au fost perseverenți în acel comportament negativ și toate măsurile care au fost luate înainte de eveniment l-au lăsat indiferent. ”A fost un proces pe parcursul căruia adolescentului i se amintește că ceva negativ este pe cale să se petreacă. A fost amenințat, a primit preaviz, dar nimic nu l-a putu convinge să se schimbe. El preferă să fie eliminat dintr-un sistem extern (cum este cel școlar) decât dintr-un sistem intern (precum este cel al familiei). Exmatricularea poate să fie interpretată simbolic și sub forma unei dorințe profunde de a fi mai mult în familie, aceasta fiind înțeleasă ca mediul în care poate găsi confort psihologic, liniște, participare și iubire activă.” Deci, soluția ar fi să îi acorzi mai multă atenție, să discuți cu el și să identifici adevăratele probeleme, pentru care, apoi, să căutați împreună soluții. Poți apela la consilierul școlar sau la alte persoane de pentru a primi ajutor, dar ține minte că adolescentul sau copilul tău are nevoie, în primul rând, de atenția și dragostea părinților săi.

Psihoterapeut Lavinia Tanculescu, email: lavinia.tanculescu @thewings.ro

Act de rebeliune

”Absențele pot fi, în sine, o modalitate de a exprima, simbolic, faptul că nu vrea sau nu poate să accepte ceea ce i se propune. În școală, copilul poate alege să lipsească în mod constant de la o anumită oră, ceea ce înseamnă că evită să se confrunte cu un anumit profesor care îl face să se simtă la fel cum unul dintre părinții săi îl face să se simtă. Absențele pot fi determinate și de alegerea lui de a înlocui școala cu altceva, cum ar fi cu o experiență trăită alături de colegii de care se simte valorizat, cu care se simte în largul lui, care nu îl critică, ci, mai degrabă, îl fac să se simtă bine. Prin urmare, este necesar să te întrebi: ce greșesc în educația lui? Ce-i lipsește copilului meu și eu îi refuz?”

Sursa foto: Gerry Thomasen / flickr.com