Toate acestea pot veni dintr-o comunicare defectuoasă dintre generații. Dar, cum micuții nu vin cu instrucțiuni de folosire și, de multe ori, suntem prea prinși de alte treburi, neglijăm ce este mai important: și anume, relația apropiată părinte – copil. ”Prima premisă pentru a vorbi pe limba lui este să îl cunoști”, spune psihoterapeutul Lavinia Țânculescu. ”Iar acest lucru nu se petrece într-o clipă. Este nevoie de timp și de multă disponibilitate interioară pentru a putea înțelege glasurile prin care se exprimă cel mic. E necesar să petreci mult timp cu el, să vezi ce limbaj folosește, cum se exprimă, să înțelegi ce spune intonația vocii sale și ce ascund reacțiile corporale ce însoțesc un anumit mesaj”, adaugă specialistul.
Relația cu tine, importantă
Psihoterapeutul este de părere că ”mulți părinți greșesc atunci când consideră că o grădință cu o reputație bună, un program after-school bine plătit, o bonă pricepută sau o guvernantă experimentată pot înlocui cei șapte ani de acasă. Aici nu este vorba doar despre aspectul legat de însușirea unor maniere elegante de comportament în afara familiei, ci despre consolidarea legăturii dintre părinți și copil. Sunt esențiali acei ani, în valoare netă, nu doar pe hârtie, în care părintele și copilul fac parte din același mediu pentru ca fiecare dintre ei să ajungă să vorbească perfect limba celuilalt”.
Legătură emoțională
Problema este că mulți părinți cred că dacă le dau copiilor tot ce le trebuie în plan material și-au făcut datoria față de ei. De multe ori, nici nu este posibil altfel. Serviciul îți mănâncă tot timpul și apoi sunt și grijile gospodăriei și nu mai ai timp de altceva. Alteori, sunt nevoiți să plece în străinătate pentru a-și câștiga traiul cel de toate zilele, iar cei mici rămân acasă și ajung să comunice doar pe internet și să nu se vadă cu anii. Lavinia Țânculescu spune că ”cei care cred că nu este nevoie decât să îi asigure mijloacele materiale unei bune dezvoltări îi răpesc posibilitatea de a comunica și de a fi în legătură cu propriul părinte la nivel emoțional în mod adecvat”. Apoi, mai ales la adolescență, ”va considera că este chiar îndreptățit să îți ascundă ceva sau să nu îți comunice transparent ceea ce simte, ce își dorește, de ce se teme, cu ce l-ai putea ajuta. El simte asta pentru că, în fapt, ești un străin care petrece ceva timp cu el din când în când. Acesta ajunge, la vârste mai avansate, să prefere compania altor copii sau a altor adulți care au timpul necesar să stea în compania lui”.
Descifrează ceea ce spune pe limba lui
”Există o ciclicitate în toate limbajele adoptate de copii. Să nu uităm că inclusiv limbajul este un comportament învățat prin imitare, deci cel mai probabil l-a deprins de la tine și de la tatăl lui. Dar el comunică prin mult mai multe metode. De exemplu, un război rece cu copilul tău, o neînțelegere a cărei gravitate pare, pe zi ce trece, să se amplifice, certurile, toate se traduc într-un singur mod: cel mic dorește să transmită ceva, poate chiar să îți întoarcă, fie și într-un mod sadic și foarte detașat emoțional, maniera în care el s-a simțit tratat la un moment dat de tine. La începutul vieții, neavând limite psihologice, copilul «se infectează» de toate problemele părinților pe care, mai târziu, când are capacitate de exprimare, le servește înapoi acestora. Este modul lui de a repara sau răzbuna răul care i s-a făcut. E important să ne uităm la cauze și să reflectăm.”