În primul rînd, întreabă-te de ce adolescentul nu mai vorbește cu tine. Ar putea să fie o reacție la anumite conflciet sau lucruri care îl nemulțumesc din familie.

Mai este posibil să te considere sursa nefericirii sale (pe bună dreptate sau nu) și atunci își dorește (de cele mai multe ori nu în mod conștient) să te facă să suferi și pe tine, ca să te pedepsească.

Psihoterapeutul Lavinia Țânculescu spune că „cel mai bine ar fi să reacționezi „dându-i spațiu”, adică să nu insiști să vorbești cu el sau să se alăture activităților de familie. Totodată, arată-te disponibilă, astfel încât să știe că poate discuta oricând cu tine, atunci când va dori să revină”.

Adolescentul nu mai vorbește cu tine? Ai răbdare

Dacă, din contră, vei dori să îl înveți o lecție și insiști să îl pedepsești, iar el nu înțelege de ce sau sancțiunea i se pare prea dură, nu vei face decât să adâncești prăpastia dintre voi. Va pierde încrederea în tine și te va privi ca pe un adversar.

Pentru a remedia situația deja creată îți va trebui multă răbdare și calm. Bineînțeles, atunci când situația pare să devină periculoasă pentru adolescent, trebuie să intervii sau să ceri ajutorul specializat. Dar urgența înseamnă lucruri cu adevărat grave, cum ar fi drogurile, activitățile ilegale sau alte acțiuni care îl pot pune în pericol.

Ce să nu faci

Nu există rețete despre cum să te porți atunci când adolescentul nu mai vorbește cu tine”, spune Lavinia Țânculescu. Totuși, „există lucruri pe care suntem sfătuiți să nu le mai facem. De exemplu, să nu vorbești prea mult, ci atât cât să îi ții viu interesul pentru subiectul abordat”. Atunci când i se pare important pentru el sau îl amuză, va pune el întrebări și va continua discuția. Dar dacă ții neapărat să îi povestești lucruri care nu intră în preocupările lui și îi impui să te asculte, altă dată te va ocoli.

În plus, ar fi bine să nu îl ameninți, să nu îi impui anumite lucruri fără să îi explici de ce, să nu adopți o atitudine superioară de tipul „faci cum zic eu, eu știu mai bine!”. Altfel, interacțiunea cu tine va fi plină de sentimente negative și va încerca să o evite pe cât posibil sau va adopta un ton certăreț. Și totuși, te atenționează psihoterapeutul, impune-i anumite limite. Chiar dacă pe moment nu pare fericit și chiar vrea să vadă cât de mult poate să le evite, acestea îl protejează și îi dau un sentiment de siguranță.

Psihoterapeut Lavinia Tanculescu, email: lavinia.tanculescu@thewings.ro

Psihoterapeut Lavinia Tanculescu, email: lavinia.tanculescu @thewings.ro

Adolescentul nu mai vorbește cu tine? Ce spune tăcerea lui

Se pare că și prin tăcerea lui spune ceva. Pentru a reface puntea către copilul tău, e necesar, în primul rând, să îți ascuți simțurile pentru a vedea prin ce modalitate alege copilul să comunice în continuare cu tine. Copilul, în mod fundamental, dorește să fie în preajma părinților săi și să comunice cu aceștia. În situația în care nu mai vorbește cu ei, aceștia trebuie să se antreneze să asculte alte „glasuri” ale lui, pentru a identifica ce dorește, de fapt, să le spună. Unii copii plâng, alții se izolează, alții strică lucruri prin casă, alții se îmbolnăvesc pe fondul stresului cauzat de conflictul lor cu părinții sau de conflictul dintre părinții săi. De cele mai multe ori, “a nu vorbi” este, cel mai probabil, însoțit de a alt mod de a exprima nevoia sa din acel moment pentru că, de fapt, copilul nu dorește să treacă singur prin respectiva traumă,” spune psihoterapeutul.

Sursa foto: 123rf.com