Mulți părinți fac această greșeală fără să-și dea seama!

Dar ei totuși își iubesc copiii și vor tot ceea ce e bine pentru ei. Totuși, nu își dau seama că dacă stau doar fizic cu ei și nu le acordă atenție nu le împlinesc cu adevărat nevoia copiilor de a fi în comuniune cu părintele său. Micuțul simte că, de fapt, adultul este cu gândul în altă parte sau e implicat în altă activitate, cum ar fi, de exemplu, să-și verifice emailul pe telefon sau să se uite la televizor. Va putea ajunge chiar la concluzia că activitățile sau chiar obiectele respective sunt mai importante decât el însuși. Psihoterapeutul Lavinia Țânculescu spune că o astfel de atitudine naște în inima copilului un sentiment de confuzie, iar, mai târziu, ”va deveni un adult nehotărât, oscilant, care ia extrem de greu decizii”.

Copil neglijat

Ar părea că sunt niște consecințe prea grave pentru un lucru atât de mic. Dar iată ce gândește copilul în momentul în care își vede părintele preocupat cu altceva: ”el crede, în mod firesc, că acel lucru este mai important decât el însuși”, observă psihoterapeutul. În mod firesc, se va retrage în lumea sa – fie din proprie inițiativă, fie chiar la cererea adultului, care îi spune să-l lase în pace, să nu-l mai deranjeze. Uneori, chiar acesta încearcă să-l ”păcălească” într-un fel ca să își câștige un timp liniștit. De exemplu, mame care le dau de mâncare beblușilor chiar dacă nu e ora mesei ca să-i țină ocupați cu ceva sau lasă copiii mai mari în fața televizoarelor pentru ca și ele să stea în fața unui alt ecran – de calculator sau de smart phone. Lavinia compară activitatea părintelui cu un musafir, cu o persoană din afara familiei. Una este să vină din când în când și să i se dea puțină atenție, dar alta este ca relația mamă – fiu/fiică să fie vizibil deranjată de o prezență străină care nu mai pleacă.

Închidere în sine

Totuși, copiii mici știu să se descurce cel mai bine. De multe ori, aceștia vin și se așază în fața televizorului sau te strigă și nu te lasă să rămâi absorbită de tastatura unui computer. Bineînțeles că disciplina trebuie respectată, dar ar fi bine să dai atenție acestor cereri atât de evidente că prezența ta (în proporție de 100%) este dorită. Dacă nu, va învăța, cu timpul, că trebuie să stea ”în banca lui” și se va îndepărta din ce în ce mai mult de tine. Nu te mira dacă la adolescență se va închide în camera lui și abia dacă îți va mai spune un cuvânt. S-ar putea întâmpla asta și cu un copil care a primit mai multă atenție, dar care trece prin criza pubertății. Dar dacă este un comportament pe care l-a învățat în familie, va fi mult mai probabil că va proceda așa și va fi mai greu să mai comunici cu el când va ajunge la vârsta respectivă.

Lavinia Țânculescu

Acordă-i toată atenția ta

”Părintele implicat într-o altă activitate, dar care este prezent în același spațiu cu copilul, are impresia că micuțul nu observă că nu este atent la el. Nimic mai neadevărat. Iată, spre exemplu, cazul copiilor care se simt nealuați în seamă de un părinte care nu le dă atenție – de exemplu, se uită la televizor sau e prea deprimat și prins de gândurile sale. Este important ca atunci când petreci timp cu cel mic să alegi să faceți împreună lucruri care să implice comunicarea. Privește-l în ochi, atinge-l, îmbrățișează-l, fii atent la ce spune, chiar dacă uneori ți se pare că nu e ceva important. Chiar dacă ”execuți” acțiunile enumerate mai sus, dar ești cu gândul în altă parte sau te distrage altceva, copilul va simți asta. Deci, din când în când (și cel puțin o dată pe zi) ar trebui să-i acorzi toată atenția ta.”

Sursa foto: 123rf.com