Albumul creat de mamă pe Facebook și postat public celebrează scurta, dar minunata lor viață. Mindy mărturisește cât de mult și-a iubit copiii. Fotografiile postate de ea cu bebelușii avortați spontan au făcut înconjurul internetului. Mindy a dorit ca oamenii să vadă fotografiile micuților ei și să le admire frumusețea. Chiar dacă au trăit doar puțin timp în burtica mamei lor, ei au fost iubiți. Au primit și nume Riley și Annabelle.
Mindy a scris despre Riley:
A plecat la Ceruri pe 6 noiembrie, dar s-a născut pe 23 noiembrie. Suntem binecuvântați că l-am putut întâlni pe micuțul nostru. Viața este incredibil de frumoasă!Am fost la un supermarket. La 1 pm, în drum spre casa mamei mele, am început să am contracții. Au crescut în intensitate. Când am ajuns la ea, am intrat în cada plină cu apă și l-am născut pe frumosul, uimitorul, micul Riley la 3.35 pm. Asta am visat tot timpul: să nasc în apă și asta am făcut. Să-l văd pe Riley mi-a adus pace și consolare. Îl iubesc și Dumnezeu va avea grijă de el în locul meu până când îl voi putea întâlni din nou. Se estimează că bebe Riley avea 7 săptămâni și jumătate la momentul în care a murit, dar a fost expulzat abia la 10 săptămâni.
Mamă postează fotografii cu bebelușii avortați spontan. Ultimul mesaj transmis fiului ei
La una din fotografii, Mindy a atașat următorul text:
”Conceput din dragoste,
Purtat în pântece cu dragoste,
Luat la El de Cel ce este Dragostea Însăși.
Odihnește-te în pace, dragă bebe.
Visează în culori. Te Iubim.”
Citește și:
- Cauzele avortului spontan. Toate viitoarele mămici trebuie să știe asta
- Cum se manifestă avortul spontan? Iată primele semnale de alarmă!
Sursa foto: facebook