Psihoterapuetul Tedy Creștin este de părere că soțul care își jignește des consoarta ”poate fi un om care suferă sau care a fost rănit în trecut. Are grave complexe de inferioritate și simte nevoia să compenseze. Mai este posibil să aibă înclinații sadice suprimate și proiectate doar verbal. Acest comportament mai poate fi explicat prin imaturitate și prin faptul că are niște concepții ineficiente despre cum funcționeaza un cuplu. Jignirile în public denotă și o lipsă crasă de educație”.

Model din copilărie

Ar putea să facă asta pentru că a avut în copilărie un astfel de model în familie”, observă specialistul, dar ”este posibil și să fi avut în trecut probleme mari care au rămas nerezolvate, are anumite complexe de inferioritate față de tine pe care le compensează așa sau dorește să sublinieze anumite deficiențe ale tale pe care le consideră inacceptabile în relația voastră. Uneori, cuvintele ofensatoare ar putea fi proiecția unor fantezii sadice neîmpărtășite, de dominare a soției, fantezii cenzurate care s-ar putea manifesta prin lovituri verbale”. În acest caz, ai putea să îl asiguri că îl apreciezi și să nu-l ațâți minimizându-i calitățile sau arătându-i, la rândul tău, dispreț. Nu ai face decât să pui paie pe foc.

Zero toleranță la jigniri

Pe de altă parte, nu trebuie nici să adopți un comportament total submisiv și să-i încurajezi mitocănia. Faptul că îl înțelegi de ce face asta și realizezi că are anumite probleme, nu înseamnă că vei tolera purtările lui. ”Doar noi alegem dacă ne lăsăm jigniți sau nu. Sigur că ceea ce spune un soț este mai important decât ceea ce spune un om oarecare, însă aprecierile lui sunt subiective și numai tu poți decide cât de multă însemnătate să acorzi vorbelor lui. Tedy Creștin își amintește că a avut la terapie un pacient care ”«a învățat» în copilărie că rolul unui bărbat este de a conduce cu forța și că insultele sunt un instrument de corecție pentru «greșelile» soției. Din nefericire, ea avea un caracter evitant, predispus către suferință și tolera aceste comportamente sau chiar le încuraja inconștient. Dinamica relației nu era una de egalitate, ci una de gen stăpân – servitoare”. Ar trebui să eviți ca acest lucru să se întâmple și în cazul tău. Chiar dacă rolurile într-un cuplu diferă și unul preia rolul de conducător, o relație împlinită nu poate exista decât între doi egali care se tratează unul pe celălalt ca atare.

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

Discuții sincere

”Consider că nu este eficient să îi răspunzi cu aceeași monedă. Astfel, ați ajunge într-un cerc vicios al luptei pentru putere, care va duce, în timp, la distrugerea relației și nu la soluții. Poți găsi o cale demnă de a discuta despre ceea ce simți atunci când te insultă, despre cum te afectează și despre cum ai dori să stabilești un cadru de discuție (altul decât cel de până acum) în care el să poată spune ce îl nemulțumește fără să te jignească. De comun acord, puteți interzice ofensele reciproce în public. Îi poți explica soțului tău că acestea duc la resentimente, certuri și la erodarea relației. Nu poți umili un om fără a produce reacții adverse puternice, conștiente sau nu. Dacă dorește să rămâneți împreună, dar este deranjat de anumite aspecte, poate să ți le spună direct, fără jigniri. Apoi, discutați despre cum ar vedea el o schimbare în bine. La rândul tău, și tu îți vei exrpima părerea și amândoi puteți face un plan pentru a evolua împreună.”