Adolescenții ajung să nu simtă nevoia de somn până la ora 22.45. Oamenii de știință afirmă că tinerii au nevoie între 8 și 10 ore de somn pe noapte. Importanța somnului în perioada adolescenței nu ar trebui să fie ignorată.
Importanța somnului în perioada adolescenței în dezvoltare
În opinia psihologului Alexandru Pleşea, importanța somnului în perioada adolescenței este capitală pentru tot procesul de dezvoltare a unui tânăr. În prezent, adolescenții stau mai târziu seara. Școlile care au încă un program foarte matinal au rezultate mai slabe decât școlile care încep programul mai târziu.
“Tehnologia, distragerile, stimulii exteriori, factori excesivi de divertisment, sunt cele mai întâlnite instrumente care folosesc energia unui adolescent. Tinerii, în timpul orarului școlar, observă lipsa de odihnă mentală prin lipsa de atenție pe care o acordă profesorilor. Ei ajungând uneori să căște, să li se facă somn sau să se preocupe de alte lucruri în timpul predării. Atenția și concentrarea devin deficitare prin lipsa de energie. Trezitul dimineața odihnit este o situație de biologie, nu atitudine.
Cel puțin teoretic, tinerii pot ajunge să funcționeze bine biologic dacă ar avea un ritual de somn, de folosire a tehnologiei și al distracției. Ei nu sunt capabili tot timpul de o trezire naturală. Astfel, apelând tot timpul la ceas sau telefon pentru alarmă, riscă în viitor să întâmpine probleme destul de serioase cu dormitul și alte disfuncții mentale”, explică psihologul.
Libertatea implică ordine
Respectarea importanței somnului în perioada adolescenței înseamnă respectarea unui program. De multe ori, tinerii consideră că programul prea strict le îngrădește libertatea.
Specialistul afirmă că modul în care adolescenții au înțeles conceptul de libertate poate afecta buna lor dezvoltare. Uneori, perturbă echilibrul psihologic de care au nevoie.
“Libertatea nu înseamnă să faci ce ceea ce vrei, ci înseamnă în primul rând ordinea firească a lucrurilor, înseamnă autodisciplină. Tânărul nu poate trăi doar prin ceea ce îi place. Acest stil de viața îi poate genera un dezechilibru major în dezvoltarea lui. Adesea părinții gândesc că libertatea e o formă de manifestare individuală pentru ca adolescentul să acumuleze experiențe tot mai diverse și mai vaste. În același timp îi asistă în așa-zisa “libertate controlată”. Acumularea de experiențe implică totuși ca tânărul să nu aibă întotdeauna parte de ajutor din partea adulților. În schimb, este expus unei direcții clare, iar îndeplinirea task-urilor să conducă la completarea discernământului individual”, declară psihologul Alexandru Pleșea.
Importanța somnului în perioada adolescenței pentru trup și minte
Psihologul afirmă că acumulatorii interni de energie ai tinerilor care stochează și generează resurse în corpul și mintea unui tânăr sunt folosiți în zilele noastre la randament maxim. De aici vine importanța somnului în perioada adolescenței.
“O bună funcționare a acestor acumulatori trebuie direcționată din partea adulților, care la rândul lor trebuie să fie exemple personale pentru tineri. Adolescenții, care se vor odihni fizic, emoțional și mental, și vor avea un program constant cu activitățile zilnice, au șanse mai mari să genereze noi resurse interioare în viitor. Odihna fizică se face prin relaxare musculară, cea emoțională prin acceptare și determinare, iar cea mentală prin natură”.
Acumularea și păstrarea energiei în corp, pentru a fi capabil adolescentul de memorie bună, realizarea oricărui scop, cât și dezvoltarea unor noi abilități dorite, reprezintă un efort care are nevoie de ghidajul părinților sau al celor care conduc tinerii prin viață˝, conchide psihologul Alexandru Pleșea.
Sursa foto: 123rf.com