Este un stereotip și un șablon ideea că barbatul înșală de câte ori are ocazia”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin. Așa că nu te speria dacă prietenii îl îndeamnă să te înșele. ”Majoritatea bărbaților își doresc să fie ferciți. Când au ajuns la starea dorită de mulțumire în cuplu, au învățat să aprecieze ceea ce au deja. Nu îi mai interesează înșelatul, cu minciunile și problemele aferente.”

Când să te temi că prietenii îl îndeamnă să te înșele

Într-adevăr, ar putea exista un anumit pericol: ca el să vadă că amicii lui își înșală partenerele și că nu există nicio consecință gravă. Acesta ar putea fi un impuls să facă și el la fel, dar doar în anumite condiții. Dacă ai un partener imatur, neexperimentat și care nu știe ce vrea, ar putea fi cu ușurință influențat de prietenii îl îndeamnă să te înșele.

Dar dacă el este o persoană matură, care prețuiește relația pe care o are cu tine, nu ar trebui să-ți fie frică de o rivală. Pe de altă parte, este foarte importantă și relația voastră. Dacă este una puternică, dacă el este fericit, nu ar avea de ce să caute împlinirea în altă parte. În schimb, dacă există anumite probleme în cuplu, dacă nu îi dai suficientă atenție, dacă v-ați îndepărtat unul de celălalt în ultimul timp, ar putea fi tentat să experimenteze și să încerce o nouă relație.

Iubitul te-a înșelat… Ce să nu faci după acest moment!

Ce poți să faci când prietenii îl îndeamnă să te înșele

Dacă te temi că soțul se va lăsa influențat de anturaj și te va înșela, specialistul te sfătuiește ”să-ți întărești relația cu el. Vorbește, schimbă păreri și petrece timp cu el. Spune-i care sunt fricile tale, frustrările, aspirațiile și visele”. Încearcă să creezi momente frumoase și memorabile alături de el.

Cât despre prietenii lui, nu îți face prea multe griji: ”uneori, viața te duce în anturaje ciudate și situații critice, însă dacă ai un set puternic de valori și principii, circumstanțele și anturajul te vor influența foarte puțin”. Iar cu timpul, dacă nu ai prea multe lucruri în comun cu anumiți oameni, amiciția începe să se stingă.

Găsește alternativă

Nu ar fi bine să-i interzici să se vadă cu prietenii lui sau să-i faci o scenă de câte ori vrea să se iasă cu ei. Însă ai putea, în mod discret, să găsești alternative interesante de petrecerea timpului liber. Dacă nu aveți un grup de amici familiști, poți încerca să-l formezi. Inițiază activități amuzante împreună cu aceștia, dar nu îl forța pe soțul tău să se alăture. De exemplu, ieșiți în week-end la un grătar sau organizați o seară în care să jucați cărți la voi acasă. Spune-i doar cât de frumos ar fi să vă vedeți cu ei și cât de mult ți-ar plăcea ție și lasă-l pe el să decidă ce faceți. Dacă și voi și noile cunoștințe au copii, ar fi și avantajul că micuții vor putea să se joace împreună.

Când nu sunt probleme

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

Una este să constatăm diversitatea naturii umane, a opiniilor și a posibilităților și alta este să copiem tot ce vedem în jur. Dacă bărbatul are o relație fericită și este împlinit, degeaba prietenii îl îndeamnă să te înșele. Sfaturile lor nu vor găsi un pământ fertil de a crește și vor rămâne fără urmări. Nu îți poți izola soțul de situații, păreri, prieteni și ocazii. Totuși, poți crește relația voastră, astfel încât el să facă față provocărilor. Comunică cu el sincer, autentic și eficient. Este foarte important să aveți pasiuni și scopuri comune. Susțineți-vă reciproc în ceea ce faceți. Fiți atenți unul la ce își dorește celălalt. Întotdeauna se poate ivi o situație care poate genera probleme, dar asta face parte din viață…”

Test: Cum reacționezi când ești înșelată?

Sursa foto: 123rf.com