Când să începi să-l lași singur acasă?

Răspunsul la această întrebare este diferit, în funcţie de fiecare copil. Vârsta lui psihologică este decisivă pentru momentul acestei alegeri. Spre exemplu, înaintea vârstei de şapte ani, cel mic nu are simţul independenţei şi nu are noţiunea de teamă şi pericol foarte clare în minte, aşa că nu e recomandat să-l laşi singur acasă. În schimb, începând cu vârsta de 10-12 ani, specialiștii consideră că un copil poate face faţă situaţiilor imprevizibile. Însă, înainte de a face pasul cel mare, trebuie să te asiguri că e suficient de matur şi responsabil.

Reguli de siguranţă

Este necesar să fii convinsă că poate face faţă tuturor eventualelor pericole, care se pot ivi pe timpul şederii lui singur. În acest sens, ţine cont de următoarele aspecte:

  • asigură-te că își cunoaște numele şi prenumele, vârsta, adresa dar şi că a memorat numărul tău de telefon;
  • învaţă-l să sune la 112, dacă se află în dificultate;
  • trebuie să ai certitudinea că ştie ce să facă în caz de cutremur, incendiu ori inundaţie;
  • explică-i că nu trebuie să intre niciodată în apartament dacă uşa este deja deschisă şi că nu trebuie să lăse pe nimeni să intre în casă, fără să-ţi ceară permisiunea;
  • instruieşte-l, neapărat, să nu ţină cheia la vedere, în niciun caz de gât, să o pună într-un loc sigur şi să nu spună că va fi singur acasă;
  • ai certitudinea că nu va umbla la prize, la aragaz sau la cuptorul cu microunde, nu va uita apa deschisă şi știe să utilizeze întrerupătoarele;
  • dacă locuinţa este securizată cu sistem de alarmă, obligatoriu, învaţă-l să folosească acest dispozitiv;
  • nu în ultimul rând, pune-l să enumere regulile pe care le-aţi stabilit împreună, privind statul singur acasă.

Sursa foto: 123rf.com