Drama copiilor cu părinți la muncă în străinătate

Pe lângă statistici seci, ne mai izbește din când în când câte o știre ca aceasta: o fetiță abandonată de mama ei, plecată în Italia la muncă, a murit într-un spital din Arad. Suferea de un an de anorexie nervoasă și niciun medic nu i-a putut vindeca boala. Micuța mânca doar când mama venea să o viziteze, iar aceasta nu s-a întâmplat decât de două ori în perioada în care a fost internată. Mai ai auzit poate de copii care s-au sinucis sau de alții care au devenit din elevi cuminți, delincvenți – toate acestea fiind puse în seama faptului că părinții au plecat la muncă în străinătate. Ce ar fi de făcut, atunci când nu ai alternativă și trebuie să pleci și să-ți lași pruncul acasă?

Înlocuitor al celui plecat

Psihologul Cristina Ion-Rădulescu te sfătuiește ce să faci ca, dacă plecarea nu poate fi evitată, să faci tot posibilul ca micuții să o suporte cât mai bine. Cel mai bine ar fi să emigreze doar unul dintre părinți. Bineînțeles, că cel mai important criteriu este dacă cel care pleacă își poate găsi mai ușor de lucru și poate fi plătit mai bine, dar țineți cont și de alte lucruri când alegeți cine să plece. Până la vârsta grădiniței, mama este centrul vieții copilului. Pe măsură ce încep să crească, fetele își vor lua ca exemplu mama, iar băieții, tatăl. De aceea, cel mai bine ar fi ca aceștia să fie lângă ei în perioada formării lor. Totuși, dacă ei lipsesc, trebuie să existe o figură feminină / masculină în viața lor pe care s-o prețuiască și care să se implice în educația copilului. Ar putea fi o mătușă sau un unchi, dar chiar și un profesor.