Mămicile sunt disperate când încearcă să își hrănească prima dată copiii cu lingurița: celor mici li se face rău, vomită și plâng pe întrecute!

Luni întregi sugarii sunt obișnuiți cu gustul dulce al laptelui și cu tetina moale. Nu e ușor pentru ei să accepte lingurița tare și piureurile din legume sau din fructe, oricât de delicioase ni se par nouă. Ca să îți fie mai ușor, ia lingurițe cât mai moi, eventual din silicon, și vesel colorate. De asemenea, castronașele cu desene animate te pot ajuta distrăgându-i atenția de la piureul pe care nu vrea să îl înghită. Bebelușul tău va accepta mai ușor tacâmurile, dacă le va descoperi în joacă. Așază-l la masă cu voi, ori de câte ori poți, și dă-i o linguriță mică și colorată să se joace cu ea. Ciocnește tacâmurile în ritm muzical să îl distrezi. Apoi, dă-i puțin lapte cu lingurița și treci mai târziu la alimentele solide. Pe la opt luni, lingura va deveni tacâmul preferat și va încerca să mănânce singur.

Cum îl înveți să mănânce cu lingurița

  • Înarmează-te cu multă răbdare!
  • Gustă din mâncare în fața lui și arată-i cât de bună este.

  • Apropie vârful linguriței cu piure de năsucul lui. Dacă îi place cum miroase, va fi curios să încerce.

  • Nu îl forța să înghită tot conținutul linguriței deodată.

  • Introdu treptat fiecare aliment nou.