Psihologul Cristina Ion-Rădulescu vine cu un răspuns liniștitor: „este ceva obișnuit pentru fiecare cuplu. Atracția sexuală oscilează de-a lungul timpului, având suișuri și coborâșuri”.

Rutina, bat-o vina!

Psihologul a observat că, din păcate, „după o perioadă, în cuplu se instalează rutina și, odată cu ea, cei doi nu își mai manifestă aprecierea unul față de celălalt. Și când vedem numai părțile negative, iar partenerul nu știe decât să pună în evidență ceea ce am făcut greșit, uităm să îl susținem sau să îl sprijinim pe celălalt. Atunci, nici legăturile conjugale nu mai sunt chiar o plăcere”. Pe de altă parte, este foarte probabil ca tu să fii copleșită de treburile casnice, serviciu, copii, iar în toată goana ta nebună de a le face pe toate într-o zi de numai 24 de ore să nu îți mai dorești seara decât să dormi. În acest caz, i-ai putea cere ajutorul, mai ales că în joc se află una dintre ocupațiile lui preferate. Așa că, ce-ar fi să spele vasele în schimbul unei seri romantice?

Dereglările hormonale, posibilă cauză

Dorința femeilor oscilează în funcție de variațiile hormonale din corpul lor. Dacă problema persistă și este însoțită și de alte simptome, mergi la un endocrinolog pentru a vedea ce este în neregulă. Ori poate nu te mai atrage soțul tău pentru că s-a îngrășat sau tu ești cea care a mai pus câteva kilograme în plus. Așa că stresul ca el să observe cât de neatrăgătoare ești (de fapt, te vezi) te face să nu îți mai dorești să te dezbraci vreodată în fața lui. Dar faptul că te simți neatrăgătoare îți și diminuează libidoul. Nu sta pe gânduri și fă ceva ca să-ți îmbunătățești imaginea de sine: încearcă o cură de slăbire (atenție, însă, nu te înfometa, ci mănâncă sănătos), înscrie-te la sală, cumpărăți lenjerie sexi sau schimbă-ți coafura. Orice, doar să te placi tu, iar el te va aprecia, fii fără grijă!

psiholog Cristina Ion-Rădulescu, Cabinet psihologic Cristina Ion-Rădulescu  tel: 0721.046.829

psiholog Cristina Ion-Rădulescu, tel: 0721.046.829

Discuția sinceră, cea mai bună soluție

Fie că problemele pot fi din cele mai concrete (îi miroase gura), fie că a devenit atât de puțin romantic încât preferi să te uiți la un film și să te visezi eroina principală, ar trebui să vorbiți. Încearcă să aduci vorba cu mult tact și justifică faptul că, dacă va remedia problema, vei fi mai dornică să faceți dragoste. Acesta nu este un lucru de trecut cu vederea pentru el, așa că va fi motivat să se schimbe. Cristina Ion-Rădulescu spune că „lui îi va fi mai ușor să suporte o astfel de cauză, decât îngrijorarea și incertitudinea pe care o resimte atunci când este refuzat fără să i se spună motivul. Atunci dai naștere la tot felul de bănuieli. Dacă nu discutați despre asta, își va face în minte tot felul de scenarii neadevărate, iar aceasta ar putea conduce, în timp, la înstrăinare, la adulter sau divorț”.

Sursa foto: imgkid.com