De ce fabulează copiii

Povestesc că au călătorit prin țări exotice, spun că sunt singuri la părinți chiar dacă mai au frați sau, din contră, declară că fac parte dintr-o familie numeroasă când ei sunt singuri la părinți, cunosc vedete, au puteri magice sau chiar urmează să treacă printr-o operație grea… Câte nu poate plăsmui o minte bogată! Dar acest obicei nu ar trebui încurajat.

Semne că minte

• fața sau urechile i se înroșesc;
• clipește foarte des sau încearcă să nu clipească deloc;
• își frământă mâinile;
• este încurcat, nu știe ce să-ți răspundă când îl întrebi;
• se bâlbâie, chiar dacă nu face asta de obicei;
• ține privirea în jos și evită să te privească în ochi;
• îi transpiră mâinile;
• respiră greu și sacadat;
• își umezește des buzele;
• repetă ceea ce îi spui tu;
• vorbește mai mult și mai repede, dă foarte multe detalii, unele contradictorii;
• tonul vocii i se chimbă – vorbește fie mai încet ca de obicei, fie mai tare.

Nu-l împovăra cu problemele tale

”Atunci când este vorba de fabulație, observăm că ea apare de obicei în afara familiei. De exemplu, copilul povestește prietenilor că tatăl lui este aviator, deși el este, de fapt, șomer. Pentru a nu-l determina să facă asta, nu-l împovăra cu problemele casei. Încearcă, pe cât posibil, să-i ascunzi faptul că vă găsiți în impas financiar, că tu și tatăl lui nu vă mai înțelegeți, că nu știți cum să scăpați de greutățile pe care le aveți. În schimb, învață-l valorile esențiale, care nu țin neapărat de câți bani ai sau de obiectele scumpe pe care le deții. Dă-i exemplu personal despre cum reacționează un om integru. Oferă-i modele. Educă-l să aibă încredere în el însuși, să-și construiască o imagine de sine bună. Dacă îi reușește ceva, laudă-l și încurajează-l în acea direcție. Dacă îl prinzi că fabulează, asigură-te că discerne și că știe ce e adevărat și ce nu. Ajută-l să aibă curaj să înfrunte lumea înconjurătoare indiferent cât de dură sau de anostă pare.”