Identifică materiile care îi ridică probleme și lucrează la îndreptarea situației
Este greu ca un copil să exceleze la toate materiile, însă cheia stă în a găsi partea frumoasă și atractivă din fiecare dintre ele. Orice domeniu poate fi plăcut dacă reușești să-i găsești părțile interesante și atrăgătoare. În final, însă, cele mai de folos sunt fie cursurile practice, fie meditațiile.
Un curs practic de limba engleză, care să-i arate cât de bine poate să sune limba lui Shakespeare, sau un curs de chimie aplicată, în care formulele complicate să fie transformate în experimente interesante – sunt doar două exemple prin care poți să transformi radical percepția copilului tău despre o anumită materie. Nu trebuie să te îngrijorezi în privința costurilor pentru că poți lua banii de aici. După cum vezi, ratele sunt fixe și ți le poți stabili singură (lunare sau săptămânale).
Meditațiile sunt și ele utile, mai ales dacă îl așteaptă un examen în curând (evaluare națională, bacalaureat). Informează-te foarte bine cu privire la profesorii cu care ar putea să aprofundeze materia în particular și nu te rezuma doar la profesorii pe care îi are copilul la clasă.
Arată-i cum ar trebui să învețe
Copiii ar trebui să învețe singuri, însă puțin ajutor din partea părinților nu strică niciodată. Încurajează-l să nu învețe mecanic, ci logic. Arată-i cum să structureze lecțiile, astfel încât să le înțeleagă mai ușor și să le rețină cu ușurință.
Scopul învățatului și al școlii nu este să-i determine pe copii să reproducă niște cuvinte din cărți, ci să înțeleagă noțiunile cu adevărat. În plus, dacă învață pe de rost, informațiile vor fi uitate în scurt timp, deci tot efortul va fi în zadar.
Program zilnic bine stabilit și timp pentru relaxare
Rutina este un aspect foarte important din viața unui școlar. Un program bine stablit îl va ajuta să-și calibreze energia pe parcursul zilei și să-și obișnuiască organismul penru a face față noilor provocări. Așadar, stabiliți împreună un program zilnic. Nu vă rezumați doar la activitățile care necesită mai mult timp, treceți-le în program și pe cele scurte – o gustare, o pauza de 10 minute între materii etc.
Este foarte important ca în acest program să treceți și timp pentru relaxare. Copilului trebuie să-i rămână și timp pentru el, în care să facă ce-i place – să se plimbe cu bicicleta, să iasă cu amicii în parc, să se joace pe calculator etc. Copii ar trebui să aibă timp și pentru ei, altfel le va lipsi motivația și puterea de concentrare.
Comunicarea – esențială dacă vrei un elev fericit
La finalul zilei, la cină, discutați despre ziua copilului. Întreabă-l cum a fost la școală, ce a învățat nou, ce i s-a părut interesant. Nu te mulțumi cu răspunsuri scurte, cere-i cât mai multe detalii și încurajează-l să fie sincer cu tine și să-ți povestească orice se întâmplă la școală.
Copilul trebuie să fie încurajat să povestească tot ce i se întâmplă și să nu fie judecat atunci când greșește. Uneori, chiar și un elev foarte bun poate să ia o notă mică, dar asta nu trebuie să atragă după sine apostrifări și pedepse. Fii indulgentă, comunicativă și deschisă, numai așa vei avea un copil fericit, care va merge cu drag la școală.
Ține legătura cu școala
Nu sări peste ședințele cu părinții și sună-i din când în când învățătoarea sau dirigintele. Nu trebuie să stai toată ziua la școală sau să-i suni zilnic dascălii, e suficient să o faci din când în când pentru a fi la curent cu situația copilului de la școală. Nu te interesa doar de note (pe acelea le știi probabil de la copilul tău), întreabă-i profesorii și care este atitudinea copilului în general, dacă are probleme de atenție în timpul orelor, dacă are probleme cu alți colegi.
Nu uita că profesorii îți sunt aliați în educația copilului, iar ei, ca și tine, sunt direct interesați de succesul elevilor la școală. O colaborare strânsă cu ei este în interesul direct al copilului.
Ce părere ai despre sfaturile noastre? Tu cum îți determini copilul să meargă cu drag la școala?
Sursa foto: Shutterstock
Vezi şi rezultate Evaluarea Națională 2022!