Formarea obiceiurilor sănătoase ia timp

Copiii mici consideră lucrurile familiare mai puțin riscante. De aceea, preferă alimentele pe care deja le cunosc. Atunci când vrei să introduci ceva nou, ține cont că are nevoie de 10 până la 20 de expuneri până ce va lua alimentul și îl va consuma. Aceasta presupune să îi vadă pe ceilalți mâncându-l cu plăcere, iar el să îl poată pipăi și juca cu el. Îl va încerca și apoi îl va scuipa… Puși în această situație, majoritatea părinților vor încerca să îi impună să îl mănânce. Vor face presiuni, vor amenința cu pedeapsa, iar el va ascocia alimentul respectiv cu trăiri negative ceea ce îl va face să îl refuze pe viitor.

Masa în familie are un rol important

Ar fi bine să-i respecți ritmul natural”, este de părere specialistul, „și nici să nu îl obligi să termine tot din farfurie. Corpul lui simte de ce cantitate are nevoie. În plus, momentul mesei ar trebui să fie dedicat doar hrănirii. Adică, nu ar trebui să vă uitați la televizor, nici să îl întrebi de lecții sau să găsești momentul potrivit să îl disciplinezi pentru geșelile de mai înainte. Altfel, va asocia mâncarea sănătoasă cu trăiri negative. Este important și să-l lauzi dacă te ascultă, dar nu exagera, pentru că va ajunge să consume alimente sănătoase doar în prezența ta ca să îți facă plăcere, iar acesta nu va deveni un obicei în viața lui de mai târziu. Constrângerile de orice fel pot duce la disfuncții cum ar fi anorexia, bulimia sau mâncatul pe ascuns.

Exemplul părinților e important

„Pentru a-i dezvolta obiceiuri alimentare bune ar trebui să ai tot timpul la dispoziție hrană sănătoasă pe care toată lumea (deci și voi, părinții) să o consume cu plăcere. Ar fi bine să mâncați împreună și fiecare să primească același lucru. Poate te gândești să lași partea mai bună celui mic, dar el se va uita la ce ai tu și va dori lucrul acela. Acordă suficient timp, ca masa să se desfășoare fără grabă. Ține minte că educația pentru o viață sănătoasă ar trebui să înceapă de la naștere. Dacă ai ratat startul, nu dispera, dar ține cont de faptul că va fi nevoie de mai mult timp ca să îl dezveți de vechile obiceiuri și să dezvolte deprinderi bune”, declară Bogdana Bursuc.

Sursa foto: 123rf.com