Nu este plăcut atunci când copilul tău țipă la tine. Ar fi bine să-l înveți cu un alt mod de a comunica. Totuși, dacă s-a obișnuit așa va fi greu până vei schimba ceva. Află de la specialistul nostru cum să procedezi.

Atunci când copilul tău țipă la tine se răstește la tine, cel mai probabil a învățat asta chiar din familie. Ar fi bine ca tu și ceilalți adulți să nu mai comunicați așa, pentru ca să-l faceți și pe el să se schimbe. În plus, dacă țipi la el, îl transformi în egalul tău emoțional, iar din acel moment lucrurile scapă de sub control.

Copilul tău țipă la tine pentru că își exprimă dorințe legitime

Ar fi bine să-ți dai seama de ce se comportă așa și când a început, dacă a avut loc o schimbare. ”Sunt probleme care au apărut în timp. Țipetele pot fi expresia unor dorințe legitime: atenție, afecțiune, securitate, importanță, dar exprimate într-un mod defectuos”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin care explică: ”micuțul are nevoi de bază pe care încearcă să și le satisfacă și experimentează diferite moduri. Există micuți care aleg să le rezolve prin manifestări zgomotoase și forță. Astfel, își terorizează părinții sau alți oameni din jur. Dacă reușesc, vor trage concluzia că aceasta este calea către succes și vor repeta comportamentul până va deveni o parte a modului lor de viață.”

Reacționează cu calm atunci când copilul tău țipă la tine

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

Transmiterea prin urlete a nemulțumirilor e un mod de viață perpetuat în timp. Nu te aștepta la schimbări peste noapte. Ar fi util să reacționezi calm și să nu te lași intimidată. În primă fază, induce-i o stare de liniște prin cuvinte și ton. E bine să-i inspiri stabilitate și stăpânire de sine. Odată relaxată puțin situația, poți încerca reconstruirea comunicării reale, sincere și a încrederii reciproce. Află ce probleme are copilul, ce se poate rezolva și cum. Întreabă-l ce propune el. Implică-l în discuții, pentru a-l face să înțeleagă faptul că nu orice vrea el este și posibil, că există limite pe care le impune viața. Arată-i că, de multe ori, dacă alege ceva, renunță la altceva. Întotdeauna, orice acțiune a lui are și consecințe. Dacă va deprinde și alte modalități de negociere și rezolvare a problemelor mai eficiente decât cearta, va dori să le aplice pe acestea.”

Citește și: Cum calmezi crizele de nervi ale copilului