Copiii au o natură generoasă, sunt plini de creativitate şi se nasc cu dorinţa de a coopera cu noi, părinţii lor. Este foarte adevărat, însă, că există momente în care o situaţie poate apărea ca şi cum copilul încearcă să te manipuleze”, spune Otilia Mantelers, psiholog în formare şi specialist în joacă terapeutică.

Nu face crize ca să te manipuleze

Bine cunoscutele crize ale copiilor mici în supermarket atunci când țin morțiș să li se cumpere ceva sau nervii adolescenților cărora nimic nu pare să le fie pe plac pot fi percepute ca fiind o încercare să te manipuleze. Specialistul vede, însă, alte probleme în manifestarea zgomotoasă a copilului. Nu motivul invocat este adevărata durere a lui. Chiar dacă îi faci pe plac, după un timp va reveni cu alte nemulțumiri. „Neuroştiinţa ne arată că atunci când cel mic se comportă iraţional, el, de fapt, nu se simte iubit de părinți și nu i se pare că este acceptat așa cum este, ceea ce îi dă senzația acută că numai lucrul pe care îl cere l-ar face să se simtă iar fericit”, remarcă Otilia Mantelers adăugând că „realitatea este că el nu are nevoie de acel obiect, ci doar de un părinte sau de un alt adult iubitor care să îl asigure că este prezent lângă el și îl prețuiește. Dacă micuțul se simte ocrotit și acceptat, atunci partea de creier care se numeşte cortex pre-frontal şi care îi guvernează controlul impulsurilor funcţionează bine şi atunci este calm”. În schimb, atunci când a avut mici neajunsuri la școală, acestea se adună și simte nevoia să izbucnească la cel mai mic stimul negativ sau chiar să pară că din senin.

Sursa foto: 123rf.com