Când carantina îți strică planurile de vacanță, nu este ușor. Trebuie ”să treci peste o dezamăgire sau pierdere, mai ales când au fost create atât de multe așteptări în jurul acestei vacanțe. Pe termen lung, ar fi bine să găsiți o altă formă de a face o excursie surpriză. Dacă nu, măcar puteți face activități interesante chiar în casă. Putem găsi moduri plăcute de a petrece timpul împreună”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin.
Ce faci când carantina îți strică planurile de vacanță. Distrează-te în familie
Chiar dacă nu sunteți în city-breakul dorit, la munte sau la mare, vă puteți distra foarte bine. Redescoperă jocurile copilăriei tale și învață-i și pe copiii tăi ”Rațele și vânătorii”, ”Castelul”, ”Frunza”, ”Țările”, ”Elasticul”, ”Frunza” etc. Vor fi încântați și vor mai uita de dezamăgirea prin care au trecut.
Dacă sunteți obligați să stați în casă, fie sunteți în carantină sau autoizolare, este greu, dar nu vă lăsați doborâți de atâta lucru. Profitați de ocazie pentru a vă întări legăturile de familie. Este un moment bun să petreci timp cu copiii tăi. Dacă până acum alergam să-i ducem la grădiniță și la școală, apoi de la o activitate la alta, acum nu vă mai grăbiți nicăieri.
Nu lăsa copiii să stea toată ziua la televizor, laptop, tabletă etc. Ecranele, împreună cu lipsa activității fizice își vor spune cuvântul. Vor fi câteva ore de liniște, dar seara vei avea niște copii agitați, morocănoși, obosiți, dar care nu pot dormi. Încercați să faceți un program, care să includă și mișcare, gimnastică, jocuri care să implice activitate fizică. Faceți cu ei teme. Organizați și concursuri distractive de genul ”Cine știe câștigă”.
Citește și: Ce faci cu câinele dacă trebuie să intri în carantină sau izolare?
Ce faci când carantina îți strică planurile de vacanță. Luptă cu plictiseala
Vrei, nu vrei, copilul va ajunge să se plictisească. Există site-uri care sugerează activități pentru această perioadă. Chiar dacă nu puteți merge la un muzeu, există muzee care oferă tururi virtuale. Pune muzică veselă și dansați. Puteți sorta jucăriile vechi. Veți găsi multe pe care vreți să le aruncați, dar și ”comori uitate” care le vor trezi din nou interesul.
Ați putea să învățați lucruri noi, cum ar fi tricotatul, traforajul, cusutul etc. Pregătiți masa împreună și instruiește-i pe micii bucătari. Gătiți rețete noi și interesante. Totuși, nu ar trebui să încerci cu orice preț să-i distrezi. Cercetările în domeniul psihologiei au demonstrat că plictiseala este bună în cazul copiilor, deoarece îi forțează să creeze noi rețele neuronale, găsind soluții la problemă. Astfel, își dezvoltă inteligența și imaginația.
Ce faci când carantina îți strică planurile de vacanță. Ajută-i pe cei mai puțin norocoși
Gândiți-vă și la cei din familie care acum sunt izolați sau la bătrânii cărora nu are cine le face cumpărăturile. Ar fi un gest frumos să vă organizați să-i ajutați și să le luați cele de folos. Astfel, le veți da o lecție de viață și umanitate neprețuită copiilor. Poate dacă aveți mai multe provizii, le puteți împărți și cu ceilalți. Dacă nu vă puteți vedea cu prieteni care nu sunt în apropiere, puteți face sesiuni prin skype sau pe alte rețele ca să puteți vorbi și vedea. Astfel, nu vă veți mai simți izolați. Dacă veți încerca să faceți următoarele săptămâni frumoase pentru alții, vor fi și pentru voi.
Citește și: Idei de activități pentru copiii aflați în izolare. Cum faci ca perioada de stat acasă să fie cât mai plăcută
Ce faci când carantina îți strică planurile de vacanță. Trăiți în armonie
”Poate este momentul să faceți un abonament la un canal de filme. Poate profitați de timp să redecorați locuința. Sau pentru a achiziționa un acvariu sau să jucați Monopoly. Nu există rețetă. Principiul de bază și atitudinea este de a nu renunța la plăcere și de a trăi în armonie cu ceilalți. Orice problemă este și o oportunitate de a ne cunoaște mai bine, de a ne înțelege, de a petrece timp împreună, de a ne întări ca familie. Pe termen lung, ar fi mai bine să practicăm anumite tehnici care ne cresc și ne mențin starea de fericire. De exemplu: recunoștința pentru ceea ce avem deja, conștientizarea că oricând putea să fie mult mai rău, în aceeași măsură în care ar putea fi și mai bine, să realizăm faptul că atâta timp cât suntem sănătoși avem infinit de multe posibilități de a ne trăi viața constructiv, asertiv și frumos, chiar dacă nu avem condiții externe prea prielnice,” spune psihoterapeutul Tedy Creștin.
Sursa foto: 123rf.com